Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Salonul International al Inventiilor, Tehnicilor si Produselor Noi de la Geneva
05.04.2005
Comunicat de presa - 5 aprilie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
asigură participarea României la al 33-lea Salon Internaţional al Invenţiilor,
Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva (ELVEŢIA), organizat în perioada
6-10 aprilie 2005 sub înaltul patronaj al Preşedintelui Guvernului Elveţian,
al Cantonului şi oraşului Geneva.
Manifestarea reuneşte peste
700 de expozanţi din 42 de ţări, din întreaga lume şi se constituie într-una
dintre cele mai importante manifestări din lume dedicată inovaţiei. La
acest eveniment vor fi prezentate aproximativ de 1000 invenţii realizate
de companii industriale şi comerciale, instituţii şi organisme de stat,
inventatori şi cercetători (persoane fizice).
România se află anul acesta
la a 13-a participare şi va intra în competiţie cu 32 de invenţii (prezentate
în anexă), selectate de către Comisia de Manifestări Ştiinţifice şi Expoziţionale
a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare al Ministerului
Educaţiei şi Cercetării. Juriul Internaţional al Salonului, compus din
personalităţi marcante ale cercetării din întreaga lume, va acorda 39 de
premii speciale şi Marele Premiu al Expoziţiei.
Reamintim faptul că palmaresul
României la ediţia de anul trecut a Salonului de la Geneva a fost următorul:
5 premii speciale, 14 medalii de aur, 16 medalii de argint şi 10 medalii
de bronz.
LISTA
inventiilor selectate care participă la "al 33-lea Salon International
al Inventiilor, Tehnicilor si Produselor Noi” de la GENEVA 2005 (format
PDF)
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|