Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Burse de studii in Egipt
06.04.2005
Comunicat de presa - 6 aprilie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Oficiul Naţional al Burselor
de Studii în Străinătate (O.N.B.S.S.) aduce la cunoştinţa celor interesaţi
următoarea ofertă de bursă:
Guvernul Republicii Arabe
Egipt oferă în mod unilateral o bursă de studii postuniversitare cu predare
în limba arabă, limba engleză (studierea limbii engleze) sau în franceză
(studierea limbii franceze), în orice domeniu, mai puţin medicină, farmacologie,
tehnologie, planificare urbană, arheologie,
Bursieri vor beneficia de
şcolarizare gratuită, cazarea şi întreţinerea în străinătate fiind suportate
din bursa oferită de Guvernului Republicii Arabe Egipt de 165 de lire egiptene/lună
şi din bursa suplimentară în valută oferită de M.Ed.C. prin O.N.B.S.S în
baza H.G nr.1070/2001.
Dosarele de înscriere la
concurs trebuie să fie întocmite conform informaţiilor privind înscrierea
la concursul naţional pentru burse acordate de alte state în baza documentelor
bilaterale de colaborare sau acordate în mod unilateral, existente pe site-ul
www.burse.edu.ro, la care se adaugă traducerea legalizată a certificatului
de naştere, 6 fotografii recente şi copie după paşaport.
Traducerile legalizate a
actelor de studii trebuie să prezinte Apostilele conform Convenţiei de
la Haga din 5 octombrie 1961.
Termenul limită de depunere
a dosarelor complete (documentele în limba română şi în limba arabă sau
în limba engleză sau în limba franceză, după caz) de candidatură la Registratura
M.Ed.C. din strada Spiru Haret nr.12, Bucureşti: 12 aprilie 2005.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|