Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
România - ţară gazdă şi partener-cheie pentru construirea laserului secolului XXI în Europa
02.10.2009

Comitetul de Coordonare a Proiectului European ELI (Extreme Light Infrastructure), reunit joi, 1 octombrie, la Praga, a decis ca cele trei ţări candidate la construirea ELI, România, Republica Cehă şi Ungaria să primească mandatul de a găzdui, dezvolta şi construi fiecare, structurile componente care le revin pentru realizarea până în anul 2015 a infrastructurii ELI integrate. În rezoluţia adoptată în unanimitate, Comitetul de coordonare îşi exprimă satisfacţia pentru progresul realizat de Consorţiul ELI - Faza Pregătitoare şi realizarea unei propuneri integrate de către cele trei ţări, fiecare cu un statut egal în realizarea şi implementarea ELI.
Infrastructura de Lumină Extremă reprezintă cel mai amplu proiect imaginat şi pus în operă vreodată în domeniul laserilor. El vizează obţinerea unor fascicule laser cu intensităţi de peste 1.000 ori mai mari decât cele mai mari valori disponibile astăzi. Aceasta poate oferi în timpi extrem de scurţi (attosecunde, adică miliardimi de miliardimi de secundă) o putere echivalentă de peste 10.000 de ori mai mare decât puterea produsă de toate facilităţile planetei producătoare de energie. Astfel, devine posibilă explorarea unor zone inaccesibile până acum, precum interacţiunea laser cu materia la energii unde legile relativiste ar putea să nu mai fie suficiente, investigaţii temporale ale dinamicii electonilor în atomi, molecule, plasme şi solide, mergând până la crearea de perechi particulă-antiparticulă din vid. Vor fi posibile, de asemenea, aplicaţii cu mare impact ştiinţific, economic şi social, de la realizarea de acceleratori de particule de dimensiuni reduse şi parametri comparabili cu cei ai marilor acceleratori existenţi, terapie anticancer şi până la reducerea dramatică a timpilor de viaţă ai deşeurilor radioactive.
României îi revine construirea unei infrastructuri pan-europeane, prima de acest fel din ţara noastră, în campusul ştiinţific de pe Platforma Măgurele-Bucureşti. Acest adevărat complex de laseri de mare putere şi acceleratori de particule va oferi posibilităţi unice de a explora pentru prima oară în istorie o nouă frontieră a ştiinţei - cea la care fizica nucleară se întâlneşte cu fizica laserilor si fizica materialelor. Pentru construirea şi operarea infrastructurii ELI din România, intitulată „ELI Nuclear Physics", vor coopera toate forţele de cercetare-dezvoltare-inovare din România, coagulate în jurul institutelor de specialitate de pe Platforma Măgurele-Bucureşti, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Fizica Materialelor, Institutul de Fizică Atomică.
Discuţiile din cadrul Comitetului de Coordonare au relevat că, pe lângă extraordinarul interes ştiinţific al cercetărilor legate de ELI şi pe lângă aplicaţiile lor revoluţionare care sunt aşteptate în următorii 10-20 de ani, proiectul ELI va atrage un număr din ce în ce mai mare de tineri, devenind o motivaţie de mult aşteptată pentru un nou avânt al alegerii unei cariere ştiinţifice-ingineresti într-o Europă care îşi propune ca prioritate absolută realizarea societăţii bazate pe cunoaştere.
La reuniune au participat delegaţiile ţărilor membre ale Consorţiului ELI, înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum şi echipa de coordonare a Proiectului, formată din Profesorii Gerard Mourou, Georg Korn, Jean-Paul Chambaret şi Sandro de Silvestri. Delegaţia României a fost condusă de reprezentantul plenipotenţiar pentru ELI, Prof. Dr. rer. nat. Marius Enăchescu, Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Depunerea candidaturii României pentru a găzdui ELI este susţinută de Guvern şi de Preşedintele României.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult