Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă
Publicate în luna 

Titlu Data publicării pe sit
Peste 157 milioane RON pentru modernizarea infrastructurii din învăţământul preuniversitar 2008-01-31
Pachetul de Legi ale educaţiei promovat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului 2008-01-31
45. 071 de candidaţi vor susţine sesiunea specială a Testelor Naţionale 2008-01-30
Ministrul Cristian Adomniţei a discutat, pentru a treia oară, cu sindicatele pe tema salariilor personalului din învăţământ 2008-01-29
Conferinţa de prezentare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică (miercuri 30 ianuarie, ora 11.00) 2008-01-29
Înscrierea copiilor în clasa I trebuie să se facă, pe cât posibil, până la data de 1 mai 2008 2008-01-29
Elevii şi cadrele didactice ar putea beneficia din acest an de laptop-uri 2008-01-28
Participarea Secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar la dezbaterea publică a pachetului de legi ale educaţiei în judeţul Vrancea 2008-01-28
Ministrul Cristian Adomniţei va susţine proiectul de Legi ale Educaţiei în judeţele Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Olt 2008-01-27
Ministrul Cristian Adomniţei continuă seria consultărilor cu sindicatele din învăţământ 2008-01-24
Elevii români vor beneficia de servicii gratuite de e-mail 2008-01-24
Înţelegere de colaborare între MECT şi Ministerul Învăţământului din Republica Cehă 2008-01-23
Conferinţa Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare – INMA 2008-01-22
Prezenţa ministrului Educaţiei la forumul "The Government Leaders Forum Europe 2008" 2008-01-22
Calendarul celei de-a doua săptămâni de dezbateri iniţiate de MECT la nivel naţional privind proiectele de Legi ale Educaţiei 2008-01-20
Mâine, 21 ianuarie, încep înscrierile candidaţilor pentru sesiunea specială a Testelor Naţionale 2008-01-20
MECT va insera cele mai bune propuneri în proiectul Pachetului de legi ale educaţiei 2008-01-19
Reuniunea consultativă a ţărilor membre UE cu privire la politicile lingvistice 2008-01-18
Ministrul Cristian Adomniţei solicită implicarea tuturor celor interesaţi de învăţământ in dezbaterea Pachetului de Legi ale Educaţiei 2008-01-18
Seminarul „Stabilitate prin Ştiinţă şi Tehnologie: Intensificarea cooperării UE cu Ţările Balcanilor de Vest în domeniul Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (CDI) 2008-01-17
Ministrul Cristian Adomniţei va participa la dezbaterile privind proiectele de Legi ale Educaţiei 2008-01-16
Situaţia contestaţiilor la tezele cu subiect unic 2008-01-16
Legea salarizării personalului din învăţământ este o prioritate 2008-01-15
Luna ianuarie - ultima pentru înscrierile la interviul de selecţie a colaboratorilor externi ARACIP 2008-01-15
De luni, MECT lansează la nivel naţional dezbaterile privind proiectele de Legi ale Educaţiei 2008-01-13
Ministrul Cristian Adomniţei va discuta cu sindicatele pe tema creşterilor salariale din învăţământ 2008-01-12
Precizări privind sesiunea specială a Testelor Naţionale (februarie 2008) 2008-01-11
Ministrul Cristian Adomniţei organizează, joi, 10 ianuarie, videoconferinţă cu toţi inspectorii şcolari generali din ţară 2008-01-09
Inspectoratele şcolare din toată ţara organizează dezbateri pe proiectele de Legi ale Educaţiei 2008-01-09
Şase unităţi de învăţământ din ţară şi-au suspendat activitatea astăzi, 8 ianuarie 2008-01-08
28 de unităţi şcolare şi-au suspendat activitatea în cursul zilei de astăzi, 7 ianuarie 2008-01-07
Mâine, 7 ianuarie, reîncep cursurile în toată ţara 2008-01-06
Ministrul Cristian Adomniţei va participa la conferinţa intenaţională „Moving Young Minds”, organizată de Guvernul Marii Britanii 2008-01-06
19 şcoli izolate din cauza viscolului 2008-01-04
Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult