Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Cristian Adomniţei conduce delegaţia României la reuniunea UNESCO
19.10.2007

În perioada 19 - 20 octombrie, ministrul Cristian Adomniţei va conduce delegaţia României la cea de-a 34-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO, care va avea loc la Paris. Ministrul Educaţiei va participa, alături de omologii săi din Statele Membre ale Uniunii Europene, la dezbaterea cu tema „Educaţia şi dezvoltarea durabilă".
Cea de-a 34-a Conferinţă UNESCO se desfăşoară în intervalul 16 octombrie - 3 noiembrie şi se axează pe capitole ca educaţia, ştiinţa, cultura, informarea şi comunicarea. În cadrul evenimentului se vor mai organiza mese rotunde pe teme ca „Ştiinţa şi tehnologia în serviciul dezvoltării durabile şi rolul UNESCO" (26 - 27 octombrie),  „Forumul societăţii civile" (25 octombrie).
Delegaţia României va prezenta poziţia autorităţilor române faţă de politica şi strategia pe termen mediu elaborată de UNESCO (2008 - 2013), precum şi faţă de proiectele de programe şi buget pe 2008 - 2009. Ministrul va evidenţia măsurile adoptate pentru aplicarea instrumentelor juridice adoptate de organizaţie, îndeosebi Convenţia privind diversitatea expresiilor culturale (2005), politica de înnoire şi consolidare a sistemului educaţional, de dezvoltare a instituţiilor de cercetare în domeniile ştiinţelor fundamentale, a ştiinţelor naturale şi a celor socio-umaniste, prin diversificarea continuă a cooperării internaţionale, extinderea accesului la mijloacele de informare şi comunicare.

Ministrul, împreună cu membrii delegaţiei, vor susţine consolidarea CEPES, ca un centru de excelenţă pentru învăţământul superior în sud-estul Europei şi zona Mării Negre. Delegaţia va promova proiectul de înfiinţare a unui organism regional pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural imaterial. De asemenea, delegaţia va susţine adoptarea unei hotărâri privind instituirea unui Premiu pentru patrimoniul tehnic.
România va propune spre analiză câteva proiecte de programe: adoptarea EFA (Education For All) pentru învăţământul românesc - educaţia în şcoala rurală, educaţia pentru patrimoniu, educaţia pentru ştiinţă: şcolile de vară, şcolile de week-end, mass-media de ştiinţă. Membrii delegaţiei vor susţine propunerile României privind aniversările incluse pe lista UNESCO: 200 de ani de la naşterea Mitropolitului Andrei Şaguna (1808 - 1873), 100 de ani de la naşterea lui Eugen Ionescu, autor dramatic şi scriitor (1908 - 1994), 100 de ani de la naşterea lui Şerban Ţiţeica, fizician şi pedagog (1908 - 1986) şi 300 de ani de la moartea spătarului Nicolae Milescu.
Delegaţia României pentru Conferinţa UNESCO este formată din Adrian Cioroianu, ministrul Afacerilor Externe, Nicolae Manolescu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, adjunctul şefului delegaţiei, Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, Alexandru Mironov, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult