Ministrul Cristian Adomniţei a vizitat mai multe unităţi de învăţământ din Iaşi
12.06.2007
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a vizitat astăzi, 12 iunie 2007, mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi şi a participat la inaugurarea Palatului Copiilor. Programul vizitei a inclus Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 din municipiul Iaşi, Liceul Teoretic „I. Neculce" şi Grădiniţa cu Program Prelungit din oraşul Târgu Frumos.
Cu ocazia acestei vizite, ministrul Adomniţei a inaugurat sediul Palatului Copiilor din municipiul Iaşi. După mai bine de zece ani, timp în care a fost închis din cauza lucrărilor de restaurare şi renovare, dar şi a lipsei fondurilor, Palatul găzduieşte din nou cercurile de creaţie pentru copii.
"Prea multă vreme, clădirea a fost o rană deschisă pe chipul oraşului Iaşi. Mai sunt multe de făcut aici, la Palat, dar pot să vă asigur că Ministerul Educaţiei va fi aproape de dumneavoastră", a declarat ministrul educaţiei.
Amintind de Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Copilului prin Muncă, 12 iunie, Ministrul Adomniţei a atras atenţia asupra responsabilităţii părinţilor, în educaţia copiilor. „Părinţii sunt cei care nu înţeleg primii importanţa educaţiei. Fără şcoală, şansele copiilor de reuşită în viaţă sunt foarte mici. Iată, avem şi un eveniment nefericit, când un copil de minoritate rromă s-a sinucis, deoarece părinţii nu au vrut să îl dea la şcoală. De aceea, am demarat o campanie de informare în rândul persoanelor de etnie rromă, care se vrea însă un exemplu şi pentru restul părinţilor.", a adăugat Cristian Adomniţei.
Construită în anul 1840 de către marele logofăt Dimitrache Cantacuzino - Paşcanu, clădirea Palatului Copiilor de pe Bulevardul Copou a fost, de-a lungul timpului, reşedinţă domnească, şcoală de fete, dar şi institut de ocrotire socială. Din 1964, imobilul a fost preluat de Casa Pionierilor, fiind închis pentru consolidare şi modernizare în anul 1996.
De atunci, MECT a alocat peste 40 de miliarde de lei vechi. În acest moment, Palatul Copiilor din Iaşi găzduieşte 65 de cercuri, dintre care amintim Cercul de Electronică şi Electrotehnică, Cercul de teatru, Cercul de Studii Europene şi Jurnalism, Cercul de Artă Plastică şi Fotografie, şi numeroase cercuri sportive. De asemenea, în cadrul Platului funcţionează Corul „Luceafărul", Grupul vocal „Minivox", Orchestra de muzică populară „Hora" şi formaţii de dans modern, care au obţinut numeroase distincţii la concursuri din ţară şi din străinătate.
Biroul de presă