Precizări privind utilizarea sumelor cuprinse în bugetul de stat pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării în anul 2006




În legătură cu afirmaţiile făcute de reprezentanţii Feceraţiei Educaţiei Naţionale, potrivit cărora Guvernul României nu a respectat Acordul încheiat cu federaţiile sindicale din învăţământ în noiembrie 2005, se impun următoarele precizări:

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune aceste afirmaţii pe seama unei interpretări eronate a sumelor prezentate de către Guvern. Pentru a elimina orice neînţelegeri, precizăm încă o dată faptul că datorită rectificărilor succesive din cursul anului 2006 suma totală pentru educaţie a ajuns la 16.409,2 mil. RON  (4,89 % din PIB), ceea ce la un curs de schimb de 3,5 lei /euro reprezintă 1,158 miliarde euro. Iniţial, bugetul educaţiei pentru anul 2006 a fost stabilit prin lege în anul 2005 la un cuantum de 12.219,4 mil. RON, reprezentând 3,83% din PIB. În concluzie, bugetul pentru învăţământ a beneficiat în anul precedent de o suplimentare financiară echivalentă cu 1,1 % din PIB.  Din această sumă, 1720 milioane RON au fost folosite pentru plăţi salariale neacordate în perioada 2001-2003 de către guvernarea PSD.
Rectificările pentru suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării au avut următoarea succesiune: OUG 32 / 19 aprilie 2006 - 555,00 mil. RON, OUG 52 / 28 iunie 2006 - 1.362,00 mil. RON, OG 46 / 30 august 2006 - 1.115,40 mil. RON OUG 89 şi 20 noiembrie 2006  980,80 mil. RON.
„Fac parte dintr-un guvern care îşi respectă promisiunile. Prin eficienţă s-a realizat o finanţare a educaţiei şi cercetării fără precedent din 1989 până în prezent. În plus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost şi este un partener deschis şi onest al sindicatelor din educaţie. Eforturile noastre comune au avut ca rezultat depăşirea pragului istoric de 4% din PIB alocat învăţământului. În aceste condiţii, consider că speculaţiile pe tema nerespectării angajamentelor asumate ţin mai mult de jocuri de imagine decât de realitate", a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău.

Biroul de Presă