Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România finalizează campania „Ce te doare?” derulată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) va lansa astăzi, 11 decembrie, la ora 11.00, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (Gen. Berthelot 28-30, Sector 1, Bucureşti), „Statutul Studentului" şi „Statutul Studentului Reprezentant". Evenimentul marchează incheierea Campaniei naţionale „Ce te doare?", realizată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar documentele vor fi prezentate în vederea includerii lor în Legea Învăţământului Superior. De asemenea, vor fi făcute publice şi concluziile acestui proiect („Ce îi doare realmente pe studenţii români?").
„«Statutul Studentului» şi «Statutul studentului reprezentant» sunt documente cruciale în contextul în care reprezentanţii studentilor nu sunt consultaţi real de către factori decizionali ocali, ci mai mult formal (exemplu: «tactica» adoptării nivelului taxelor de şcolarizare în lipsa reprezentanţilor studenţilor). În lipsa unui cadru legislativ formal studenţii şi reprezentanşii acestora nu vor fi trataţi ca parteneri cu drepturi egale", afirmă reprezentanţii ANOSR.
Evenimentul de astăzi va reuni membri ai legislativului şi executivului, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, membri ai Societăţii Academice Române, Asociaţiei Pro-Democraţia şi Federaţiei Sindicale Alma Mater, precum şi peste 30 de reprezentanţi ai studenţilor din întreaga ţară.
Director,
Mircea MUREŞAN