Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Situaţia unităţilor şcolare afectate de inundaţii şi de alunecările de teren
08.05.2006
Astăzi, 8 mai 2006, situaţia unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţele afectate de inundaţii şi de alunecările de teren este următoarea: GORJ: Din cauza alunecărilor de teren de la sfărşitul săptămânii trecute, cei 500 de locuitori ai satului Seciuri, comuna Roşia de Amaradia, au fost evacuaţi în localităţi învecinate, iar Şcoala cu clasele I-IV a fost distrusă. În aceste condiţii, cei 40 de preşcolari vor frecventa cursurile, până la vacanţa de vară, într-un sediu provizoriu din comuna Roşia de Amaradia, iar cei 50 de elevi din clasele primare vor merge la Grupul Şcolar din aceeaşi comună. Arhiva şi documentele şcolare au fost, de asemenea, mutate la Grupul Şcolar din Roşia de Amaradia. În intervalul 6 - 7 mai 2006, secretarul general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, domnul Adrian Gorun, s-a întâlnit cu prefectul judeţului Gorj, domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat şi cu autorităţile locale pentru a analiza situaţia satului Seciuri. DOLJ: 1. Şcoala cu clasele I-VIII „Ghe. Jienescu" Rast îşi desfăşoară activitatea la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 Băileşti ( 200 elevi din care 102 din clasele I-IV şi 98 din clasele V-VIII). Transportul acestora se realizează cu mijloace de transport locale, din tabăra de refugiaţi până în localitatea Băileşti. De asemenea, 30 de elevi de la Şcoala Rast şi 12 preşcolari de la Grădiniţa Rast, refugiaţi la Ghidici, învaţă la Şcoala cu clasele I-VIII Ghidici. Restul elevilor sunt asimilaţi în unităţile de învăţământ următoare: la Şcoala Ghidici - 30 elevi, Şcoala Piscu Vechi - 7 elevi, Şcoala Seaca de Câmp - 7 elevi, Şcoala Tunarii Vechi - 4 elevi, Calafat - 7 elevi, Şcoala Desa - 3 elevi, Poiana Mare - 8 elevi, Ciupercenii Vechi - 1 elev, Negoi - 4 elevi, Catane - 2 elevi, Galiciuica - 4 elevi, Goicea - 1 elev, Segarcea - 1 elev, Calafat - 2 elevi, la Piscu Nou - 2 elevi, Râmnicu Vâlcea - 2 elevi, Bucureşti - 2 elevi, Timişoara 2 elevi, Giurgiţa 1 elev, Întorsura 1 elev, Craiova 5 elevi. Cei 53 de preşcolari de la Rast îşi desfăşoară activitatea de grădiniţă în corturile amenajate în tabără. 2. Nu se ţin ore la Structura cu clasele I-IV Bechet, Grădiniţa Nr. 2 Bechet deoarece clădirea este inundată. Ceo 248 de elevii acestei structuri merg la Liceul Teoretic Bechet. Cei 28 de preşcolari de la Grădiniţa Nr 2 Bechet îşi desfăşoară activitatea la Grădiniţa Nr 1 Bechet. 3. Elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII Măceşu de Jos, evacuaţi din locuinţe începând cu data de 1 mai, îşi desfăşoară cursurile la Şcoala cu clasele I-VIII Măceşu de Sus. 4. Şcoala cu clasele I-VIII Cârna este inundată, iar cei 140 de elevi îşi desfăşoară cursurile la Şcoala cu clasele I-VIII Goicea. 5. Şcoala din localitatea Bistreţ nu se află, deocamdată, în pericol. Astfel, cei 73 de elevi - clasele I-IV şi clasele a VI-a şi a VII-A de la Structura din Plosca, sat evacuat, sunt deplasaţi cu microbuzul şcolar la Şcoala Bistreţ, iar elevii de la Structura I-IV Bistreţul Nou (55 elevi) învaţă în localul din Bistretul Nou. Notarea elevilor se face în cataloagele existente iniţial de la începutul anului, excepţie făcând elevii de la Rast pentru care notarea se face în cataloage provizorii, până la recuperarea documentelor şcolare rămase la Şcoala Rast. Elevii din taberele organizate de Prefectura Dolj în localităţile Bârca şi Goicea au fost integraţi în colectivele corespunzătoare vârstei şcolare în unităţile care funcţionează în aceste localităţi. ISJ Dolj continuă campania de strângere a fondurilor pentru elevii şi cadrele didactice din zonele sinistrate. Conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a iniţiat campania de ajutorare "Copii pentru Copii - Şcoală pentru Şcoală" destinată cadrelor didactice şi al celor peste 1000 de elevi din judeţele afectate de revărsările Dunării şi de alunecările de teren. În acest sens, invităm persoanele interesate să se alăture acestei campanii prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene unde pot dona haine, rechizite şi materiale auxiliare necesare unităţilor de învăţământ. De asemenea, MEdC a solicitat conducerilor inspectoratelor şcolare judeţene care nu au fost afectate de inundaţii să analizeze dacă au în dotare mobilier şcolar ce poate fi donat pentru refacerea şcolilor afectate. Reamintim că cei ce doresc sa ofere bani o pot face în contul O97RNCB0080005630300028 deschis de MEdC la Banca Comercială Română, sucursala Doamnei. Menţionăm că, până în acest moment, din acest cont s-au virat deja 800 de milioane de lei Inspectoratelor Şcolare Judeţene Dolj şi Călăraşi.
Director,
Mircea MUREŞAN
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|