Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Videoconferinţa cu inspectorii şcolari generali
13.04.2006
Inspectoratelor şcolare judeţene li s-a transmis că trebuie să supravegheze înscrierea elevilor pentru susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă pentru care, în acest an, candidaţii se înscriu direct cu fişa eliberată de unitatea şcolară la care aceştia au absolvit cursurile gimnaziale. Reamintim că MEdC a hotărât ca aceste probe să se desfăşoare în perioada 5 - 7 mai 2006 astfel încât elevii să se poată pregăti mai bine, într-o perioadă mai îndepărtată de testele naţionale. Totodată, organizarea probelor se realizaează mai bine, în afara perioadei examenelor naţionale. În timpul videoconferinţei, Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, doamna Paloma Petrescu, a răspuns solicitărilor sosite din partea inspectorilor şi a oferit răspunsuri problemelor de la nivel local. Reprezentanţii MEdC au amintit, de asemenea, inspectorilor ca până la data de 15 aprilie să finalizeze centralizarea informaţiilor despre bacalaureat, titularizare şi admitere necesare pentru Baza Naţională de Date a Educaţiei (BDNE). Aplicaţia informatică BDNE gestionează colectarea informaţiilor referitoare atât la performanţele şcolare şi extra-curriculare, cât şi a celor ce ţin de organizarea şi administrarea şcolilor. Totodată până la 1 mai, inspectoratele şcolare judeţe trebuie să tipărească toate broşurile despre admiterea în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2006-2007.
Director, Mircea MUREŞAN
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|