O medalie de argint şi o medalie de bronz, palmaresul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Lingvistică


02.08.2016

A patra prezenţă consecutivă la Olimpiada Internaţională de Lingvistică a adus lotului olimpic al României două medalii. Aflată la a doua participare la această competiţie, Ioana Bouroş (Colegiul Naţional „Costache Negri" din Galaţi) a cucerit medalia de argint, iar colegul ei de echipă, Theodor Cucu (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" din Ploieşti), a obţinut medalia de bronz.
Din lotul ţării noastre au mai făcut parte Robert-Paul Helmer (Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca) şi Gabriel-Cosmin Bolbotină (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara). Elevii români au fost pregătiţi şi însoţiţi de Roxana Magdalena Dincă şi Valentina Cojocaru, cadre didactice la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.
Olimpiada Internaţională de Lingvistică, una dintre cele douăsprezece competiţii internaţionale de ştiinţe, este un concurs structurat pe două niveluri: o probă individuală şi o probă pe echipe. Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală şi logică matematică în procesul de înţelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea şi reglează procesul de comunicare lingvistică explicită prin construcţia de structuri care favorizează învăţarea cu uşurinţă a oricărei limbi.
La ediţia din acest an (a XIV-a), desfăşurată  în perioada 25 - 30 iulie, în India (Mysore), au participat peste 150 de concurenţi din 31 de ţări de pe toate continentele.
 
BIROUL DE COMUNICARE