Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Luni, 4 iulie, încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016
03.07.2016

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, încep luni 4 iulie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi, 5 iulie, se va desfăşura proba de Limba şi literatura maternă - E)b), iar miercuri, 6 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului - E)c), care include disciplinele Istorie şi Matematică. Ultima probă scrisă din sesiunea curentă, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), este programată vineri, 8 iulie. În funcţie de cele două criterii, candidaţii au putut opta pentru una dintre următoarele discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate în acest sens, s-au înscris peste 137.300 de candidaţi din toate promoţiile. La proba E)b) - Limba şi literatura maternă sunt aşteptaţi peste 7.200 de candidaţi care-şi vor redacta tezele într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, ucraineană, sârbă, slovacă, turcă, italiană şi croată.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
 
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. În consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
 
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. În acest sens, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.
Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
În calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Bacalaureat, Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Monica Cristina Anisie, a susţinut astăzi, 3 iulie, o videoconferinţă cu membrii comisiilor judeţene, cu preşedinţii centrelor de examen şi cei ai centrelor zonale de evaluare, măsură organizatorică în premieră. În cadrul instruirii s-a pus accentul pe pregătirea elementelor care să asigure un cadru corect şi exigent de desfăşurare a examenului şi care, în egală măsură, să ofere elevilor posibilitatea de a-şi pune in valoare cunoştinţele acumulate. 
 
BIROUL DE COMUNICARE

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult