Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Adrian Curaj a aprobat noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)
10.06.2016

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a aprobat astăzi, 10 iunie 2016, prin ordin, noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Ordinul de ministru nr. 4.106/10.06.2016 privind componenţa nominală a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare poate fi consultat aici.

Pentru prima dată, componenţa CNATDCU a fost stabilită în urma unui amplu proces de selecţie care a urmărit  implicarea comunităţii academice şi a societăţii civile, precum şi în urma consultărilor publice succesive. Nu în ultimul rând, selecţia membrilor a exclus candidaturile demnitarilor şi a membrilor structurilor de conducere ale partidelor politice.

Astfel, în vederea desemnării în mod transparent şi obiectiv a noilor membri din comisiile CNATDCU, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în luna martie un apel către instituţii şi organizaţii reprezentative pentru învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică din România, în vederea nominalizării de persoane care să facă parte din comitetele de selecţie a viitorilor membri din comisiile de specialitate CNATDCU.

Au răspuns apelului Academia Română, Consiliul Naţional al Rectorilor, Prezidiul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Asociaţia „Ad Astra”, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Societatea Română de Fizică,  Societatea de Geografie din România, Societatea de Ştiinţe Biologice din România, Societatea Sociologilor din România, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Societatea Română de Filosofie din România şi Societatea de Ştiinţe Filologice din România.

Pe baza nominalizărilor făcute de aceste organizaţii, cele 35 de comitete de selecţie, formate din 140 de experţi de prestigiu din România şi străinătate, au sprijinit Ministerul Educaţiei în decursul lunii mai în procesul de selectare a membrilor din cele peste 1.200 de aplicaţii depuse individual prin portalul Brainmap.

Reamintim că principiile care au stat la baza selecţiei sunt transparenţa, evitarea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic, asigurarea reprezentativităţii profesionale şi instituţionale. De asemenea, profilul membrilor CNATDCU a răspuns următoarelor cerinţe minimale:

  • experienţă proprie de cercetare la nivel înalt, recunoscută la nivel naţional/internaţional, dovedită şi validată prin realizări specifice şi prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniu;
  • disponibilitate asumată de a activa în cadrul CNATDCU, implicit renunţând la activitatea în alte consilii consultative ale MENCŞ;
  • echilibru şi capacitate de analiză obiectivă;
  • integritate profesională şi rezilienţă la presiuni exterioare.

Nu au fost eligibili demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice.

Propunerile înaintate de comitetele de selecţie au fost publicate pe www.edu.ro şi supuse unei dezbateri publice sistematice şi robuste. În acest proces, reprezentanţii comunităţii academice, dar nu numai, au transmis Ministerului Educaţiei puncte de vedere şi sesizări argumentate în legătură cu propunerile iniţiale, astfel că procesul de selecţie a generat, în opinia noastră, un consiliu performant, alcătuit din persoane al căror profil profesional este asociat meritocraţiei, integrităţii profesionale şi echilibrului în analiză.

Ordinul de ministru intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial. Precizăm că sesizările aflate în analiza CNATDCU vor fi preluate de noul Consiliu de la stadiul în care acestea se află pe rolul comisiilor de specialitate, menţinând termenele-limită deja anunţate.

BIROUL DE COMUNICARE


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult