Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Procedurile şi calendarul aferente înscrierilor şi reînscrierilor în învăţământul preşcolar
28.04.2016

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare şi să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniţă, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie 2016.
Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani se derulează, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2016-2017, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi. Reînscrierile se vor desfăşura în perioada 4 - 20 mai, iar înscrierile în două etape:  23 mai - 17 iunie, respectiv 27 iunie - 29 iulie.
Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi pe site-ul inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 20 mai).
Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 - 31 august.
 
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor  afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:
  • capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
  • numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Menţionăm ca unităţile de învăţământ au obligaţia afişarii la loc vizibil a informaţiilor privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti asistă unităţile de învăţământ în activitatea de înscriere şi confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere/reînscriere.
 
BIROUL DE COMUNICARE

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult