Ministerul Educaţiei solicită inspectoratelor şcolare informarea părinţilor cu privire la lista şcolilor private autorizate/acreditate
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure informarea părinţilor cu privire la lista actualizată a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate din fiecare judeţ şi din Capitală. În acest sens, inspectoratele şcolare vor colabora cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) pentru a furniza o imagine la zi a acestor informaţii.
Lista va fi elaborată într-un format accesibil publicului larg şi va fi afişată atât la avizierele inspectoratelor şcolare judeţene, cât şi pe prima pagină a site-urilor inspectoratelor şcolare/instituţiilor conexe.
Inspectoratele şcolare judeţene/ISMB vor disemina sistematic şi cât mai activ aceste informaţii, astfel încât părinţii să aleagă în cunoştinţă de cauză o unitate de învăţământ preuniversitar acreditată/autorizată şi să aibă toate datele necesare în legătură cu statutul acestor şcoli.
BIROUL DE COMUNICARE