Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Lansare oferta burse in strainatate 2003-2004
11.12.2002

Comunicat de presa - 11 decembrie 2002

COMUNICAT DE PRESA

Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Oficiul National al Burselor de Studii în Strainatate, a lansat oferta de burse 2003-2004 pentru stagii de studii universitare si postuniversitare în strainatate. În cadrul acesteia, exista trei tipuri de burse de studiu:

I. Burse pentru stagii de studii universitare si postuniversitare în strainatate finantate de Guvernul României, în conformitate cu H.G. nr. 697/1996 modificata cu H.G. nr. 533/1998, denumite si Burse în strainatate finantate de Guvernul României.

II. Burse finantate de alte tari în baza documentelor de colaborare bilaterala (burse în strainatate în cadrul acordurilor bilaterale).

III. Burse acordate în mod unilateral de guverne sau institutii din alte tari (burse în strainatate acordate unilateral).

În cazul burselor în strainatate finantate de Guvernul României sunt disponibile 600 luni bursa aferente fiecarui an universitar pentru stagii de studii universitare si postuniversitare în strainatate, durata unei burse fiind între 2 si 10 luni. O persoana poate beneficia de o singura data în întreaga sa activitate de o bursa de studii universitare sau postuniversitare în strainatate finantata de Guvernul României. Termenul limita de depunere a dosarului, personal sau prin posta, la Registratura MEC (Str. Spiru Haret, nr.12, Bucuresti, cod 70738) este 31 martie 2003.
Bursierii români trimisi în strainatate, pentru stagii de studii universitare si postuniversitare, beneficiaza de:
a) bursa lunara în valuta de pâna la 1000 USD, cu un cuantum stabilit anual pe tari, prin Ordin al Ministrului Educatiei si Cercetarii, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe; bursa este destinata acoperirii cheltuielilor de hrana, de cazare, pentru rechizite, transport local si, eventual, plata unor taxe scolare pe perioada aprobata pentru studii în strainatate
b) bilete de transport international pâna la locul de stagiu si retur, o singura data într-un an universitar, achizitionate de O.N.B.S.S., conform legislatiei în vigoare;
Plecarea la studii în strainatate are loc la cererea bursierului, în baza datelor prevazute în scrisoarea oficiala de primire la studii în anul universitar 2003 - 2004 si anume: universitatea, facultatea, specializarea, perioada. Institutiile de învatamânt superior acreditate sunt informate în legatura cu prevederile H.G. nr. 697/1996 modificata cu H.G. nr. 533/1998, conform carora la terminarea stagiului de studiu din strainatate beneficiarul unei burse finantate de Guvernul României are obligatia de a reveni în România si de a presta o activitate corespunzatoare calificarii obtinute, pe o perioada de min. un an.
În cazul burselor în acord bilateral si a burselor acordate unilateral oferta se refera la burse de studii în strainatate pentru studii universitare complete sau partiale, studii postuniversitare complete sau partiale, stagii de cercetare/specializare, stagii complete de doctorat, cursuri de vara (limba, literatura si civilizatie).

Bursierii români care pleaca în strainatate prin intermediul acestor burse beneficiaza de:
- burse finantate de guvernul tarii primitoare care acopera cheltuielile de întretinere în strainatate, asistenta medicala în caz de urgenta, transport intern, conform documentelor de colaborare bilaterala sau ofertelor unilaterale, dupa caz;
- burse lunare în valuta, acordate de MEC prin ONBSS, în conformitate cu H.G. nr. 1070/2001 în cuantum de 50 - 150 USD, stabilit anual prin O.M.E.C. pe tari cu avizul MAE;
- bilete de transport international (dus-întors) o singura data într-un an universitar, în conformitate cu H.G. nr. 1070/2001, achizitionate de O.N.B.S.S. conform legislatiei în vigoare, documentelor de colaborare bilaterala sau ofertelor unilaterale, dupa caz.
Situatia estimativa a ofertei de burse în cadrul acordurilor bilaterale si a burselor acordate unilateral se prezinta astfel: Iran, Norvegia, Bulgaria, China, Danemarca, Finlanda, Grecia, India, Irak, Italia, Slovenia, Austria, Belgia, Cehia, Iugoslavia, Luxemburg, Macedonia, Maroc, Suedia, Albania, Armenia, Belarus, Coreea, Egipt, Federatia Rusa, Iordania, Nigeria, Slovacia, Turcia, Tunisia, Ungaria, Algeria, Georgia, Polonia, Vietnam, Mexic, Pakistan, Siria si Spania. Aceasta precum si alte informatii necesare înscrierii sunt disponibile pe pagina web a MEC www.edu.ro/onbss.htm.

Modalitati de informare privind bursele de studiu în strainatate

- Compartimentul de Relatii Internationale din cadrul fiecarei institutii de învatamânt superior de stat sau particulare acreditata;
- Inspectoratele scolare judetene si al Municipiului Bucuresti;
- Compartimentul pentru Informare publica al MEC;
- Biroul de Presa al MEC – pentru mass-media;
- Internet: www.edu.ro/onbss.htm;
- Avizierul Oficiului National al Burselor de Studii în Strainatate (O.N.B.S.S.) din Bucuresti, str. Spiru Haret, nr. 12;
Important de retinut este faptul ca nu au fost modificate conditiile de înscriere la concurs în raport cu cele facute publice prin modalitatile de informare mentionate, începând cu anul univ. 1999 – 2000.

BIROUL DE PRESA


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult