Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Întâlnirea ministrului Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, cu Armen Ashotyan, ministrul Educaţiei şi Cercetării din Armenia
14.05.2015

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, s-a întâlnit miercuri, 13 mai, la Erevan, cu omologul său armean, Armen Ashotyan, ministrul Educaţiei şi Cercetării. Întâlnirea s-a desfăşurat în contextul celor două evenimente găzduite în perioada 14-15 mai de capitala Armeniei, mai precis a IX-a Conferinţă Ministerială a Procesului Bologna şi a IV-a ediţie a Bologna Policy Forum.

Cei doi demnitari au subliniat importanţa cooperării bilaterale în domeniul învăţământului, exprimându-şi satisfacţia în legătură cu modul în care decurg mobilităţile studenţeşti şi colaborarea dintre universităţi. Un exemplu concret în acest sens, extrem de apreciat de partea armeană, îl reprezintă înfiinţarea în noiembrie 2014, sub egida Unversităţii Babeş-Bolyai, a Institutului de Armenologie din Cluj-Napoca, primul centru de studii de acest tip din Europa Centrală şi de Est. Ambii miniştri au fost de acord că acest demers reprezintă un început de bun augur pentru intensificarea cooperării în domeniul cercetării între universităţile din cele două state, în virtutea acordului de ccolaborare semnat de România şi Armenia.

Ministrul Armen Ashotyan s-a arătat interesat de reformele implementate de România în învăţământul superior, considerându-le un exemplu de bună practică şi solicitând experţi care să acorde asistenţă în chestiuni de legislaţie sau dezvoltare a capacităţii administrative. Partea armeană şi-a exprimat disponibilitatea de a împartăşi experienţa Armeniei in domeniul predării şahului, disciplina obligatorie în curiculumul naţional, studiile efectuate demonstrându-i impactul deosebit asupra dezvoltării modului de gândire şi îmbunătăţirii rezultatelor la învăţătură.

În finalul întrevederii, cei doi miniştri şi-au exprimat speranţa că discuţiile din cadrul Conferinţei Ministeriale a Procesului Bologna vor fi fructuoase şi că deciziile luate vor da un nou impuls atât Procesului Bologna în ansamblu, cât şi dezvoltării relaţiilor de colabare dintre România şi Armenia.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult