Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Comunicat de presa - 14 noiembrie 2002
14.11.2002

Comunicat de presa - 14 noiembrie 2002 „Asigurarea starii de siguranta în scoli nu este ca o campanie agricola care începe acum si se termina peste trei luni. Este o stare de continuitate.”
- interviu acordat în exclusivitate agentiei de presa STANDARD MEDIA de catre secretarul de stat în Ministerul Educatiei si Cercetarii, domnul CONSTANTIN COREGA -

Reporter: Dupa incidentul de la Liceul Jean Monnet, s-au luat masuri de securitate pentru unitatile de învatamânt. Ce aduc nou acestea, tinând cont de faptul ca scolile aveau deja regulamente de ordine interna?

Constantin Corega: As  vrea sa fixam cadrul în care se desfasoara  aceste actiuni. Eu cred ca aceste manifestari din ultima vreme nu sunt altceva decât mici dezechilibre pe un fond de normalitate, dar aceasta nu ne opreste sa luam masuri foarte severe împotriva celor care atenteaza, într-o forma sau alta, la integritatea corporala a semenilor sai, la starea de confort psihic pe care acestia trebuie sa o aiba în mediile de lucru si de existenta. În acest sens, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul de Interne si Ministerul Administratiei Publice au gândit un plan comun de masuri privind intensificarea actiunilor specifice pentru cresterea  sigurantei civice în zona unitatilor de învatamânt. Acest plan cuprinde masuri comune,  precum si masuri specifice fiecarui minister în parte.
În sedinta de Guvern, primul-ministru a pus o întrebare fireasca: nu existau pâna acum regulamente de ordine interna? Ce aducem în plus prin acestea? În primul rând, încercam responsabilizarea fiecarui factor în desfasurarea activitatii: responsabilitatea directorului de scoala privind coordonarea întregii activitati pe teritoriul scolii, a administratiei publice locale, a institutiilor specializate cum sunt cele ale inspectoratelor de politie privind paza si ordinea, disciplina din preajma unitatilor scolare, dar si responsabilizarea celorlalti actori implicati, a elevilor si  parintilor.
 La modul concret, noi am solicitat conducerii unitatilor scolare sa analizeze împreuna cu dirigintii si comitetele de parinti starea de disciplina, precum si  masurile efective pe care fiecare unitate trebuie sa le ia: altfel spus, relatia directa dintre scoala, politie, inspectorat scolar si consiliul local în vederea sporirii starii de securitate. De exemplu, o masura este organizarea în fiecare scoala a unui loc de asteptare la intrarea în cladire unde persoanele straine vor sta pâna la primirea avizului de intrare. Am solicitat luarea acelor  masuri, astfel încât în scoala sa nu intre alte persoane decât cele direct implicate, adica elevii, profesorii, personalul didactic auxiliar si parintii.
 S-a pus în discutie si statutul uniformei scolare. În unitatile de învatamânt din state cu traditie conservatoare, cum ar fi Anglia sau Canada, uniforma scolara este un element în continuare prezent si are cel putin doua dimensiuni în problema noastra. Una dintre acestea este deosebirea pe teritoriul scolii dintre elevi si potentialii intrusi. A doua este remarcarea faptului ca elevul apartine unei colectivitati scolare. N-ar fi de neglijat nici o a treia dimensiune aici, data fiind polarizarea socio-economica a diferentelor destul de mari pe care le remarcam între posibilitatile materiale ale elevilor.
 Am avut zilele trecute la Cluj-Napoca, o întâlnire cu 11 inspectori generali din tara si le-am cerut sa analizeze posibilitatea de a reveni la un însemn distinctiv pentru elevi, indiferent ca va fi o uniforma completa sau un semn aparte care sa-l poata individualiza si recunoaste foarte usor pe elev.

 Rep.: Când s-ar putea introduce acest însemn distinctiv?

 C.C.: Depinde de cât de repede „se descurca” fiecare unitate scolara. Acest lucru se poate realiza în câteva saptamâni. Sigur, daca este vorba de uniforme, pâna când se alege o forma, pâna când se contracteaza o firma cu care sa se negocieze, ar putea sa dureze un timp mai lung. Niste însemne de tip legitimatie, permis de intrare etc. se pot realiza într-un timp foarte scurt.

 Rep.: Vorbeati de interzicerea accesului în scoli pentru persoanele straine. Care va fi procedura ce ar trebui urmata de cineva care vrea sa intre într-o scoala?

 C.C.: Este imposibil ca noi, de la nivel central, sa dam elementele de absoluta concretete. Într-o scoala mica, în care exista o singura intrare, este usor de pus acolo un cititor de cartele si automat  se stie  cine a intrat. Urmeaza cât de curând programul de introducere a cardurilor personale, adica înlocuirea buletinelor cu cartele magnetice. Din acel moment, ca element de acces ar fi foarte simplu de utilizat un astfel de instrument. Eu trebuie sa spun numai atât: „Omule, ai grija de scoala ta! Sa nu intre straini, sa stii ce se întâmpla tot timpul acolo!”.  Mai este problema banilor. Acel director care nu va gasi fondurile necesare înseamna ca nu este suficient de pregatit pentru o astfel de functie si va fi înlocuit.

 Rep.: Vor fi sanctionati cei care încalca masurile de securitate?

 C.C.: Eu sunt profesor de fizica si citesc  legile de baza ale fizicii ca legi de interdictie: „Este interzis sa se produca un fenomen într-un sistem închis fara conservare”. Ca urmare si drepturile individului se pot citi ca niste legi de interdictie: n-ai voie sa faci un anumit lucru. Cu siguranta va trebui sa spunem foarte clar: daca aceste masuri nu sunt îndeplinite, sanctiunea este urmatoarea. Atentionarea pe care vreau sa o fac o data în plus este asupra responsabilitatii parintilor elevilor. În conformitate cu legea, parintele copilului minor raspunde penal pentru faptele pe care le-a facut copilul. Nu se transfera responsabilitatea scolii, asa cum foarte multi parinti o fac. Vreau sa spun ca parintele îsi pastreaza pe mai departe întreaga responsabilitate. Daca un copil s-a dus la scoala cu un spray lacrimogen pe care l-a primit de la parinti  pentru a se apara, acestia au întreaga responsabilitate pentru acest  gest, deoarece în momentul când i l-au dat trebuia sa îi mai spuna si ca acel spray are un rol defensiv, nu ofensiv.

 Rep.: Se vor face evaluari si clasificari ale scolilor în functie de gradul de siguranta. Ce criterii vor fi folosite?

 C.C.: Este foarte clar ca aceste clasificari sunt facute în functie de posibilitatile de asigurare a conditiilor de paza si securitate în fiecare scoala. Sunt scoli, sa spunem, cu grupa zero de risc. Sunt atât de bine securizate încât, practic, accesul persoanelor straine este imposibil. Cunosc o astfel de scoala, în care accesul este posibil numai pe o poarta, unde se afla doi jandarmi si nu intra nimeni fara legitimatie. Aceasta ar fi grupa zero de risc. Grupa unu de risc: pe lânga intrarea principala pazita de doi jandarmi, mai exista o intrare secundara pazita de un portar care din când în când adoarme cu soarele în priviri. Serios vorbind, clasificarea se face dupa conditiile concrete pe care le prezinta fiecare scoala în parte, în functie de posibilitatile de asigurare a starii de siguranta.

 Rep.: De când va fi aplicat protocolul semnat între cele trei ministere sau este deja pus în practica?

 C.C.: Pâna la începutul saptamânii viitoare, acest plan de masuri va fi un ordin comun al celor trei ministere. Aplicarea concreta a si început, pentru ca fiecarei scoli în parte inspectoratul scolar i-a cerut sa caute, sa depisteze si sa aplice masurile  necesare pentru cresterea starii de siguranta în scoala. Nu este ca o campanie agricola care începe acum si se termina peste trei luni. Este o stare de continuitate iar într-un timp foarte scurt se vor lua masurile necesare. Am solicitat, de asemenea, ca împreuna cu administratia publica sa luam acele masuri necesare ca iluminarea în preajma unitatilor scolare sa fie cât se poate de buna, pentru ca prin aceasta sunt descurajate actiuni pe care întunericul le încurajeaza. În seara în care s-a produs explozia la Jean Monnet, era întuneric. Primul-ministru spunea în sedinta de Guvern, ca înainte cu doua zile au fost sparte becurile. Cineva ar fi putut sa se sesizeze ca se pregateste ceva.

 Rep.: Vorbeati de iluminatul scolilor. O alta masura avuta în vedere este împrejmuirea acestora. Sunt multe scoli neîmprejmuite (nu ma refer la cele din mediul rural)?

 C.C.: Avem aproape 23.000 de scoli în România. Mare parte dintre acestea se afla la tara. Eu nu cred ca trebuie sa transformam scolile în fortarete. Cred ca trebuie sa lasam legea sa îsi faca efectul pe întreg teritoriul României. Fiecare sa fie constient ca  pentru faptele sale antisociale va fi „recompensat” în conformitate cu legea. Sunt scoli în care, ajutati de aspectul cladirii, am putea rezolva sistemul de acces, dar sunt scoli cu suprafete mari, cu terenuri, ca sa nu mai vorbesc de grupurile scolare agricole. De pomana îi asigur eu securitatea în cladire, daca îl trimit pe copil sa îsi faca practica pe câmp, iar acolo mijloacele de paza sunt inexistente.

Interviul a fost realizat de GABRIELA STAN, redactorul AGENTIEI STANDARD MEDIA.

15 NOIEMBRIE 2002


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult