Ministrul Mihnea Costoiu primeşte o delegaţie din R.P. Chineză
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, va primi în data de 14 august, anul curent, vizita unei delegații oficiale a Comitetului Naţional al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de către domnul Wan Gang, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei al R.P. Chineze şi preşedintele partidului Zhi Gong. La întâlnire va lua parte şi doamna Huo Yuzhen, ambasadorul R.P. Chineze în România.
Pe agenda vizitei se află dezvoltarea şi întărirea dialogului politic dintre cele două state, în baza „Parteneriatul amplu de prietenie şi cooperare”, lansat în 2004. În acelaşi timp, cele două părţi vor avea în vedere consolidarea şi extinderea cooperării în domeniul educaţiei şi cercetării, în baza programului educaţional pentru perioada 2013-2016.
Relaţiile dintre România şi China au cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii ani, în 2013 înregistrându-se cel mai ridicat nivel al schimburilor economice bilaterale. Tot anul trecut, Bucureştiul a găzduit cea de a treia reuniune a Forumului China-ECE.
BIROUL DE PRESĂ