Discursul ministrului educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, la reuniunea ministrilor educatiei din statele membre ale Consiliului Europei de la Strasbourg (14-19 octombrie 2002) Discursul ministrului educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, la reuniunea ministrilor educatiei din statele membre ale Consiliului Europei de la Strasbourg (14-19 octombrie 2002)

Domnule Secretar General,
Doamnelor si Domnilor Ministri,
Doamnelor si domnilor,

Permiteti-mi sa-mi exprim, înainte de toate, satisfactia pentru privilegiul de a fi alaturi de dumneavoastra, în cadrul unei întâlniri pline de semnificatii. Sensul profund al  dezbaterilor care vor avea loc astazi la Strasbourg, sub auspiciile Consiliului Europei, depaseste rememorarea unei drame care a marcat istoria secolului XX si reprezinta o permanenta tema de reflectie.  Într-adevar, a discuta despre Holocaust înseamna a pune problema solidaritatii umane. Cultivarea solidaritatii umane este una din caile de evitare a unor noi drame. Respectul acestei valori face ca natiunile sa reziste în timp si  popoarele Europei au avut de învatat din lectiile dure ale secolului pe care tocmai l-am încheiat.

Traim intr-o lume în care interdependentele dintre procesele care au loc în acest moment duc la cresterea nevoii de responsabilitate fata de noi însine si fata de societate. Evenimente mai mult sau mai putin recente, dar care sunt proaspete în memoria noastra, a tuturor, ne fac sa reflectam înca o data la valorile pe care scoala – ca institutie în care se formeaza cetateni – trebuie sa le promoveze. Nu trebuie sa uitam faptul ca toate ororile pe care istoria secolului XX le-a cunoscut au fost comise de oameni care, au fost cândva copii pe bancile unei scoli, au avut în fata lor manuale si, mai important, un profesor, dar cu toate acestea, traseul lor în viata nu a fost decât în parte  determinat de ceea ce au auzit si învatat în acei ani. Fara îndoiala, responsabilitatea civica a scolii reprezinta  unul din câstigurile fundamentale ale educatiei în perioada postbelica.

În general, secolul XX a  fost zguduit de drame considerabile, dintre care  Holocaustul este încarcat de simboluri emotionante. Într-adevar,  absolutul acestei drame care sanctioneaza însasi existenta  unei comunitati, explica de ce noile programe pentru învatarea istoriei rezerva un loc privilegiat istoriei secolului XX.
Cu ocazia unei reuniuni recente, organizata de Consiliul Europei în colaborare cu UNESCO, a fost avansata ideea necesitatii de a “dezarma istoria”.

Preluarea stereotipurilor, a mitologiilor istorice – multe dintre ele fiind produsul secolului al XIX-lea – a dus la potentarea intereselor politice fata de discursul istoriei. Altfel spus, modul în care istoria a fost predata si înteleasa ca instrument formativ  poarta o mare parte din raspunderea pentru acuzele aduse acestui domeniu de cunoastere. Din aceasta perspectiva, o discutie asupra stadiului în care se afla predarea istoriei Holocaustului este binevenita, iar schimbul de idei este în masura sa ajute la identificarea cailor de îmbunatatire a situatiei existente.
În acest sens, apreciez ca România reprezinta, credem noi, un bun exemplu de reforma prospectiva a învatamântului, în special la nivelul predarii stiintelor sociale. Stimulata de eliminarea constrângerilor ideologice si, de acum libera sa regândeasca continuturile care fusesera deformate înainte de 1989,  reforma educationala în România a parcurs mai multe etape. Pentru a da un exemplu, introducerea disciplinelor “Educatie civica” si “Cultura civica” vine sa raspunda nevoilor de formare a unei noi generatii care sa nu repete greselile facute de înaintasi. Structura acestor discipline se axeaza pe câteva linii de analiza, pe care specialistii nostri le-au considerat a fi importante: libertatile si drepturile cetatenilor, functionarea institutiilor democratice, societatea civila, atitudinea si actiunea civica. Evident, în acest context, curriculum-ul de educatie civica  a integrat problematica Holocaustului. Aceasta nu se reduce la o simpla evocare a evenimentelor  ci ofera si  premizele unor demersuri legate de interpretare si reflectie critica
Dar, poate, problema cea mai delicata o reprezinta includerea acestor continuturi în cadrul disciplinei istorie. Asa cum a devenit evident în ultimii ani, predarea istoriei este un domeniu delicat al reformelor educationale din sud-estul Europei. Necunoasterea detaliilor istorice, de multe ori obturate de regimurile comuniste, absenta unei adevarate educatii civice – care sa filtreze prin prisma civismului angajat experientele trecutului –  au grevat istoria ca disciplina scolara.
Este un motiv în plus  pentru a saluta  reusita ofertei educationale în România, oferta orientata spre aceasta dimensiune a cunoasterii istorice.
Punerea în valoare a noilor dimensiuni privind investigarea istoriei  si recunoasterea  capacitatii formative a acesteia  au contribuit la aceasta  reusita.  În abordarea  evenimentelor  istorice si sociale,  analiza cauzelor  producerii acestora a devenit preponderenta.
Astfel, în cazul Holocaustului, si mai ales a memoriei  sale, reflectia asupra cauzelor s-a dovedit esentiala  pentru a întelege  cum s-a putut ajunge la o asemenea tragedie.
Dupa cum   se stie, istoria nu este, în sine, morala, interpretarea ei  însa, trebuie sa tina cont de valorile democratice, de ceea ce constituie, la urma urmei, esenta umanitatii. De aceea, autorii curriculum-ului au inclus si teme referitoare la statutul evreilor de-a lungul istoriei, rolul acestora  în cultura si viata sociala româneasca. Ministerul Educatiei si Cercetarii a sprijinit lansarea unor proiecte punctuale de formare a profesorilor cu ajutorul unor institutii din Israel.
De asemenea, comunitatea academica s-a mobilizat, astfel ca în principalele centre universitare ale României (Cluj, Bucuresti, Timisoara) exista centre de studii iudaice, unele dintre ele cu o activitate remarcabila. Includerea noilor informatii în activitatea scolara este, în opinia noastra, doar o problema de timp. Deja se poate observa o deschidere spre un spirit analitic si critic în tratarea istoriei evreilor din România, axat pe scoaterea în evidenta a contributiei comunitatii evreiesti  la cultura româneasca, fara a pierde din vedere dramele prin care acesti concetateni ai nostri au trecut.

 Doamnelor si domnilor, în acest context, noi nu putem decât sa subscriem la declararea zilei de 18 octombrie ca ”Ziua memoriei Holocaustului si a crimelor împotriva umanitatii în scoli”.

Participarea la aceasta importanta reuniune europeana, imi ofera ocazia de a împartasi convingerea mea intima ca angajamentul tarii mele privind coerenta schimbarilor educative va fi unul de durata, dincolo de consideratiile conjuncturale.

De aceea, as dori sa închei pe un ton optimist. Pasii realizati pâna în acest moment ne conving înca o data de utilitatea acestui demers introspectiv asupra propriului trecut. Modul în care ne gândim la viitor poate fi pozitiv doar în masura în care am gasit adevarul în trecut. Absenta întelegerii si a asumarii trecutului nu poate sa duca decât la un viitor deformat, ceea ce nici unul din noi nu o doreste pentru generatiile viitoare.

Multumesc pentru atentie.