Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministerul Educaţiei Naţionale acordă sprijin financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de computere
04.04.2014
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) continuă
şi în anul 2014 programul social „Euro 200" pentru acordarea unui
sprijin financiar în vederea stimulării achiziţiei de computere.
Beneficiarii programului sunt elevii şi studenţii din învăţământul de
stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de
ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150
RON/membru de familie, mai puţin elevii care au beneficiat deja de acest
sprijin începând cu anul 2008. Ajutorul financiar reprezintă
echivalentul în lei a 200 de Euro pentru un calculator,
fără a depăşi valoarea calculatorului achiziţionat. Conform calendarului stabilit de MEN, depunerea
cererilor pentru obţinerea bonurilor valorice necesare achiziţionării unui calculator se
face în perioada 1-21 aprilie 2014. Solicitările
pot fi depuse în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar şi în fiecare universitate la comisiile organizate în acest scop. Ulterior
depunerii cererilor, în intervalul 19 aprilie - 9 mai, comisiile
abilitate vor evalua cererile
înregistrate şi vor derula anchete sociale pentru verificarea datelor
furnizate de solicitanţi. Centralizarea cererilor la Comisia centrală
din MEN, prin intermediul portalului http://euro200.edu.ro,
va avea loc în perioada 19 - 28 mai, şi va fi urmată de prima afişare pe
Internet a listei de cereri eligibile, aprobată prin ordin de ministru
(1 iunie). În data de 3 iunie, până la ora 18:00, lista va fi afişată şi
în fiecare unitate/instituţie de învăţământ. Depunerea
contestaţiilor se face în termen de 5 zile de la publicarea pe site-ul
dedicat a listei beneficiarilor,
iar soluţionarea acestora este prevăzută între 8 şi 23 iunie. Afişarea
rezultatelor contestaţiilor are ca termen data de 24 iunie, până la ora
18:00. Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie şi se
finalizează în 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă
a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie - 31 august. În anul 2013, 21.077 de beneficiari (21.019 elevi şi 58 de studenţi) au achizionat computere prin intermediul
acestui program. BIROUL DE PRESĂ
|
Utile
Ultimele documente
|