Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul delegat Mihnea Costoiu: „România a fost şi va rămâne un partener activ al Francofoniei”
07.06.2013

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, domnul Mihnea Costoiu, s-a întâlnit joi, 6 iunie, cu doamna Yamina Benguigui, ministru delegat pe lângă Ministrul francez al Afacerilor Externe, însărcinat cu Francofonia. Cei doi interlocutori au abordat subiecte de interes comun din sfera învăţământului preuniversitar, învăţământului superior şi al cercetării, cu accent pe iniţiativele şi programele menite să promoveze şi să sprijine obiectivele strategiei Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) - Biroul Europa Centrală şi Orientală.
Demnitarul român şi-a asigurat omologul francez că Ministerul Educaţiei Naţionale va rămâne acelaşi partener de nădejde al Agenţiei Universitare a Francofoniei, exprimându-şi în acelaşi timp convingerea că ambele instituţii vor colabora sub aceleaşi bune auspicii de până acum. Precizăm că strategia AUF prevede derularea activităţilor pe bază de proiecte cu tematici care să răspundă noilor provocări socio-economice, precum şi noilor misiuni ale universităţilor în cadrul procesului Bologna. Axele acestei strategii sunt susţinerea învăţământului şi cercetării în cadrul unor tematici precum „Statul de drept, democraţie şi societate", „Mediu înconjurător, apă, energie, climă" etc., promovarea diversităţii culturale şi lingvistice, respectiv dezvoltarea expertizei şi a inovării în învăţământul superior.

Alt subiect discutat a fost Programul de burse doctorale şi de cercetare „Eugen Ionescu", înfiinţat cu ocazia Sommet-ului Francofoniei la Bucureşti. Ministrul delegat Mihnea Costoiu a subliniat efortul Guvernului României de a finanţa acest program în cadrul căruia 209 doctoranzi şi 128 post-doctoranzi din 25 de ţări francofone au beneficiat, începând din 2007, de un stagiu ştiinţific în cele 26 de universităţi din România, partenere ale programului de burse «Eugen Ionescu». Ministrul român şi-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a primi sugestii care pot dinamiza, pe de-o parte, relaţiile de lungă durată şi excelenta colaborare pe care România le are cu Franţa în domeniul educaţiei şi, pe de altă parte,  relaţiile de parteneriat în cadrul Francofoniei instituţionale, anul acesta aniversându-se 20 ani de la dobândirea statutului de membru cu drepturi depline în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
La rândul său, doamna Yamina Benguigui a apreciat colaborarea fructuoasă dintre cele două ţări, România fiind un pol al Francofoniei în regiune, dar şi prezenţa ţării noastre cu un număr important de rectori ai universităţilor membre AUF, la cea de-a 16-a Adunare Generală AUF (7-10 mai 2013).
Din delegaţia franceză au mai făcut parte domnul Phillippe Gustin, ambasadorul Franţei în România şi domnul Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez din Romania, cărora ministrul delegat Mihnea Costoiu le-a mulţumit pentru sprijinul constant pe care-l acordă în consolidarea învăţământului preuniversitar bilingv.
Agenţia universitară a Francofoniei (AUF) este una dintre cele mai mari asociaţii mondiale de universităţi, grupând 786 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din 98 de ţări de pe cinci continente. Instituţiile membre ale acestei reţele utilizează limba franceză în activităţile pe care le derulează.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult