Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
19 burse pentru master de cercetare în Franța și alte 8 proiecte româno-franceze în domeniul cercetării
14.03.2013

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, și secretarul de stat în cadrul ANCS, Tudor Prisecaru, au participat, miercuri, 13 martie, la lansarea oficială a opt proiecte CDI, declarate admise la finanţare, în urma apelului din 2012.
Evenimentul a fost găzduit de Excelența Sa, ambasadorul Franței la București, Phillipe Gustin, la sediul Ambasadei Franței. Proiectele în cauză s-au realizat în baza acordului semnat între Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi Agence Nationale de la Recherche (ANR) și au o valoare totală de 1.088.811 lei. Acestea vizează următoarele domenii: tehnologia informaţiei şi comunicării, energie, mediu, sănătate, agricultură, biotehnologii, materiale, procese şi produse inovative, cercetare socio-economică şi umanistă, ştiinţe de bază.
Reprezentanții Ministerului Educației Naționale și cei ai statului francez au semnat un Protocol pentru acordarea a 19 burse de master specializat, cu durata cuprinsă între 10 și 15 luni. Programul vizează specializări precum inginerie agronomică, agroalimentară și tehnici agricole (cinci burse), inginerie mecanică automobile (două burse), marketing-vânzări (două burse), exploatarea unităților de producție energetică (trei burse), eficacitate tehnică în construcții (două burse), modelare financiară (o bursă), mine și gaze (două burse), respectiv ingineria sistemelor informatice (două burse).

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult