Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Rezultatele vizitei de la Bruxelles
02.03.2005
Comunicat de presa - 2 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 23 – 25 februarie,
ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea, a efectuat
o vizită la Bruxelles, unde a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi
marcanţi ai Comisiei Europene pe componentele educaţie şi cercetare.
Rezultatele concrete ale
acestei vizite sunt următoarele:
1. Iniţierea de către Comisia
Europeană a unui studiu de prospectare tehnologică (foresight) pentru a
identifica punctele forte ale cercetării şi tehnologiei din România, în
vederea creşterii capacităţii de participare a cercetării României la Programul
Cadru al UE. În prezent, doar 18% din fondurile cu care România contribuie
la Programul Cadru pentru cercetare sunt recuperate prin proiecte româneşti.
2. Posibilitatea de a creşte
numărul experţilor detaşaţi la Comisia Europeană prin prezenţa unor experţi
detaşaţi pe domeniul ,,educaţie”, care să contribuie la pregătirea resurselor
umane din România pentru participarea la programele comunitare.
3. Comisarul european pentru
educaţie, formare, cultură şi multilingvism, domnul Jan Figel, va efectua
o vizită în România, în perioada 17-18 martie. Cu această ocazie, va vizita
Liceul Ion Creangă din Bucureşti, implicat în programul ,,Spring Day in
Europe” şi Universitatea Bucureşti, unde va susţine o conferinţă
despre Spaţiul European al Învăţământului Superior.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|