Seminar instruire inspectori scolari
11.03.2005
Comunicat de presa - 11 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
(MEdC) a organizat astăzi, 11 martie 2005, la Colegiul Naţional „Sf. Sava”,
un seminar de instruire cu inspectorii şcolari generali adjuncţi cu atribuţii
în mobilitatea personalului didactic, inspectorii şcolari cu politici de
selecţie, mobilitate, evidenţă şi promovare a personalului didactic şi
informaticieni responsabili cu repartizarea computerizată. Instruirea a
vizat modul de parcurgere a procedurilor privind publicarea posturilor/catedrelor
vacante/rezervate, completarea fişei cu opţiuni şi repartizarea computerizată
a candidaţilor participanţi la concursul naţional de titularizare.
De asemenea, participanţii
au discutat atât metodologia privind mişcarea personalului didactic din
învăţământul preuniversitar, cât şi metodologia de organizare şi desfăşurare
a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante din unităţile
de învăţământ preuniversitar din judeţele-pilot. Astfel, în cele opt judeţe
în care se pilotează noul sistem de finanţare şi administrare a unităţilor
de învăţământ prevăzut în Legile nr. 349 şi 354/2004, candidaţii la concursul
de titularizare se vor înscrie în intervalul 17 - 20 mai, iar între 25
mai şi 15 iunie, vor susţine o probă practică pedagogică, alta decât cea
prevăzută în cazul disciplinelor vocaţionale. În schimb, proba scrisă a
examenului de titularizare se susţine în toate judeţele, în aceeaşi perioadă,
respectiv 18-19 iulie, iar subiectele vor avea acelaşi conţinut.
Totodată, reprezentanţii
MEdC au solicitat tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, ca până la
data de 16 martie 2005, să formuleze propuneri pentru modificarea statutului
personalului didactic care să permită o descentralizare substanţială a
sistemului de învăţământ preuniversitar.
În altă ordine de idei,
secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, doamna Paloma Petrescu,
a insistat asupra necesităţii suplimentării numărului de posturi pentru
organigrama Cabinetelor de Asistenţă Psihopedagogică din unităţile de învăţământ
preuniversitar.
BIROUL DE PRESĂ