Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Declaratia ministrului educatiei si cercetarii, profesor univ. dr. Mircea Miclea, in legatura cu acuzatiile de plagiat formulate la adresa domniei sale 
31.03.2005

Comunicat de presa - 31 martie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Declaraţia ministrului educaţiei şi cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, în legătură cu "Scrisoarea deschisă a membrilor comisiei numite de Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi cel al Asociaţiei Psihologilor din România pentru analiza acuzaţiei de plagiat”:

"Am aşteptat fără emoţii decizia comunităţii ştiinţifice şi apreciez, în mod special, corectitudinea ei. Această reacţie atrage atenţia că e periculos ca impostorii să-şi exprime părerile despre ştiinţă.
În aceste luni, am preferat să mă concentrez asupra reformei, în special a învăţământului universitar, fără să reacţionez la calomniile din presă, probabil generate de interese politice.
Mă socotesc îndreptăţit, ca de acum înainte, să-i acţionez în instanţă pe toţi cei care fac afirmaţii calomnioase la adresa mea”.

Reamintim concluziile formulate de comisia de analiză a acuzaţiei de plagiat adusă profesorului universitar Mircea Miclea, ministru al educaţiei şi cercetării:
"1. Concluzia noastră este una: ori acuzatorii nu au cunoştinţă de regulile construcţiei ştiinţifice a unei teorii sau monografii, ori au alte scopuri pe care, pentru a le atinge, nu ezită să fabrice acuzaţii false pe care doar necunoscătorii sau naivii le pot admite ca adevărate.
2. Orice acuzaţie de plagiat o considerăm nulă, neavenită şi lipsită de fundamente justificative”.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult