Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Trandisciplinaritatea - concept esenţial al Legii Educaţiei Naţionale
11.03.2011

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, a participat vineri, 11 martie, la o întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Procesul educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii". Întâlnirea, desfăşurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, a reunit inspectori generali judeţeni, experţi şi membri ai echipei de implementare a proiectului, dar şi numeroase cadre didactice implicate în diversele etape ale proiectului.
Între subiectele dezbătute s-au aflat stadiul proiectului în urma aplicării la clasă a cursului opţional „Învăţare pentru societatea cunoaşterii", dar şi analiza rolului transdisciplinarităţii în educaţia modernă şi a efectelor acesteia asupra dezvoltării competenţelor necesare pentru societatea cunoaşterii. În cadrul intervenţiei avute, ministrul Daniel Petru Funeriu a subliniat importanţa conceptului de transdisciplinaritate, concept-cheie al actualei legi a învăţământului. „În Legea Educaţiei Naţionale se pune un accent, pentru prima dată în România, pe tot ceea ce înseamnă transdisciplinaritate, învăţare integrată, examene şi evaluări transdisciplinare. Motivul pentru care am ales să facem acest lucru este evident: atunci când ai o problemă de rezolvat în viaţă, niciodată nu îţi pui întrebarea dacă soluţia a fost învăţată la matematică, la fizică, la istorie sau la geografie. Doar departamentele universităţii au ziduri între discipline. În viaţa reală nu există ziduri între discipline", a declarat ministrul Educaţiei.
Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii 2009-2012" este finanţat din fonduri europene şi îşi propune ca prin intermediul unor demersuri educaţionale integrate, inter- şi transdisciplinare, orientate către dezvoltarea competenţelor solicitate de societatea modernă şi prin utilizarea complementară şi inovatoare a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, să sporească accesul la un învăţământ de calitate, centrat pe nevoile concrete ale beneficiarilor.
Proiectul va fi implementat  în 1.410 licee din ţară, implicând în activităţile sale 35.250 elevi de liceu - prin aplicarea concretă, la clasă, a curriculum-ului integrat prin proiecte inter- şi transdisciplinare, 1.410 directori şi 7.050 persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţământul preuniversitar - prin participarea directă  în activităţile de implementare a curriculumului integrat şi a materialelor conexe dezvoltate.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult