Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Discursul rostit de ministrul Daniel Petru Funeriu cu prilejul deschiderii anului universitar 2010-2011, Cluj-Napoca, 4 octombrie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
06.10.2010
Dragi studenţi, stimate domnule rector, stimaţi domni rectori ai universităţilor din Cluj, domnule academician, stimaţi oaspeţi din străinătate, Este un moment privilegiat în viaţa oricărui ministru al educaţiei să deschidă primul său an universitar din această onorantă, dar plină de obligaţii, ipostază. Emoţia este şi mai mare când evenimentul are într-un oraş cu un impresionant blazon cultural, într-o universitate de tradiţie şi în faţa unui amfiteatru plin, pe care mi l-aş dori şi mai plin atunci când se ţin cursuri susţinute de excelenţii profesori ai acestei universităţi. Vă spun foarte sincer că m-am întrebat chiar ieri ce vă voi spune astăzi şi m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi pregăti discursul este să mă plimb puţin, incognito, pe străzile Clujului, să beau o cafea la un bistro, eventual cu nişte studenţi în jurul meu. Am găsit un oraş, Cluj, foarte vibrant, o citadelă care trepidează prin viaţa studenţilor săi. Cele mai plictisitoare momente din viaţa mea de student erau acelea când politicienii vorbeau la începutul anului universitar. De aceea, voi încerca să fiu cât mai scurt şi să vă spun unele lucruri care vin din inima mea de om, mai mult decât din postura de ministru. În primul rând vreau să le transmit studenţilor din această universitate că sunt extraordinar de norocoşi. Nu întâmplător am decis să vin în această universitate. Sunt aici pentru că aţi intrat într-o comunitate academică foarte solidă. Pentru acest lucru, trebuie să le mulţumiţi profesorilor voştri şi, mai ales, să-i onoraţi cu ceea ce veţi face pe parcursul studiilor viitoare. Aş dori, dragi studenţi, dacă îmi permiteţi, să vă dau câteva mici sfaturi la început de an universitar. În primul rând, vă sfătuiesc să faceţi cât mai mult sport. Faceţi cât mai mult sport, pentru că, veţi vedea, rezultatele voastre la şcoală se vor ameliora. În al doilea rând, vreau să vă invit, să profitaţi la maximum, dar cu moderaţie, de viaţa de student. Dacă nu o veţi face acum, veţi regreta în viitor. Profitaţi de anii tinereţii, profitaţi de viaţa de student, pentru că relaţiile sociale, prieteniile pe care le clădiţi astăzi, sunt cel puţin la fel de importante ca învăţăturile însuşite la cursuri. Este foarte important să ştiţi foarte multe lucruri, dar să nu uitaţi că trăim într-o lume foarte conectată. Clădiţi-vă acele conexiuni, prin tot ceea ce înseamnă viaţa de student. Este o viaţă extraordinară şi stă în puterile voastre să vă asiguraţi o fundaţie cât mai trainică pentru viitor. În al treilea rând, vă rog să nu-i credeţi, nici o secundă, pe cei care vă toarnă plumb în aripi, să-i ignoraţi pe cei care vă spun că visele voastre nu pot deveni realitate, să fugiţi de defetiştii care vă spun că o idee este prea îndrăzneaţă pentru a putea fi realizată. Cei care, de obicei, vă învaţă aceste lucruri, nu sunt oameni suficient de generoşi, refuză să accepte faptul că alţii ar putea reuşi acolo unde visele lor s-au frânt. Nu ezitaţi nici o secundă! Fiţi îndrăzneţi! În al patrulea rând, aş dori să vă invit să învăţaţi relaxat şi, mai ales, să cereţi socoteală profesorilor care vă plictisesc. Dragi studenţi, Vă vorbeşte un om care a trecut prin multe universităţi, a cunoscut foarte mulţi profesori - şi extrem de buni şi mai puţin buni. Vreau să ştiţi că atunci când aveţi senzaţia că un curs este inutil, în peste 90% din cazuri, el este într-adevăr inutil. Aveţi încredere în judecata voastră atunci când decideţi un drum educaţional, pentru că fiecare minut din viaţa voastră de student trebuie să vă servească la ceva în viitor. Fiţi curajoşi, îndrăzniţi să vă faceţi cunoscute opiniile, chiar şi atunci când ele sunt contrare curentelor de gândire cu care sunteţi obişnuiţi. Viaţa academică se diferenţiază de celelalte domenii de activitate prin faptul că în fiecare zi trebuie să fiţi inventivi şi să vă gândiţi la ceva la care nimeni nu s-a gândit înaintea voastră. De aceea, trebuie să aveţi curajul ideilor voastre şi să aveţi încredere în ideile voastre. Am să vă mai rog, dragi studenţi, să nu-i credeţi, nici o clipă, pe profesorii care vă spun că veţi promova examenele doar dacă le cumpăraţi cărţile. Cărţile bine scrise, cele cu adevărat valoroase, sunt cumpărate şi în alte universităţi decât în cele în care au fost editate. Vă cer să aveţi foarte multă încredere în universitatea aceasta, pentru că ea este universitatea voastră, iar voi sunteţi membri ai acestei universităţi. Cu puteri depline şi cu drepturi depline! Am să vă rog însă să nu aveţi încredere în acei profesori care îşi aduc rudele în catedra sau în departamentul lor. Acest lucru se numeşte nepotism universitar! Aş dori să vă mai rog, dragi studenţi, să vă gândiţi foarte bine atunci când vă desemnaţi reprezentanţii în Senatele universităţilor. Este extrem de important ca ideile voastre, ideile unei majorităţi, să fie reprezentate în Senatul universităţii aşa cum ele merită. Viaţa studenţească este extrem de importantă, implicarea studenţilor în universitate este extrem de importantă - şi sunt convins că domnul rector şi rectorii aici prezenţi sunt de acord cu mine. Nu este nimic mai util pentru un rector decât să aibă în studenţi nişte parteneri utili. Cu permisiunea dumneavoastră, dragi studenţi, stimaţi domni profesori, domnule rector, domnilor rectori, aş dori să-mi permit să adresez în acest început de an universitar câteva îndemnuri colegiale, venite de această dată nu din partea omului Daniel Funeriu, ci din partea ministrului Educaţiei. În primul rând, aş dori să vă îndemn să vă curăţaţi universităţile! Anul acesta şcolar ne-a învăţat ceva! Că, în România, se poate să nu ne mai furăm startul în viaţă. Prin ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat, s-a recredibilizat un examen care, în ultimii 20 de ani, îşi pierduse enorm din onorabilitate, din cauza fraudelor. A fost un prim pas spre recredibilizarea învăţământului românesc. De aceea, stimaţi rectori, şi mă refer aici la întreaga comunitate a rectorilor din România, îndemnul meu este să vă curăţaţi universităţile. Şi-am să vă dau câteva elemente. În primul rând: lăsaţi profesorii să-i pice pe studenţii care nu îndeplinesc standardele pentru a trece examenele. Ştiu că finanţarea per student nu încurajează universităţile să facă o adevărată selecţie a studenţilor. Noi am prevăzut un nou mod de finanţare care nu este dependent de trecerea la foc automat a studenţilor doar pentru a nu pierde finanţarea. Nu ezitaţi, stimaţi rectori, stimate Senate universitare, să-i picaţi pe studenţii care nu înţeleg că fac parte dintr-o comunitate de elită. Exmatriculaţi-i pe cei care sunt de exmatriculat! Eliminaţi, stimaţi rectori, şpaga pentru examene! Eliminaţi, vă rog, şpaga pentru locurile din cămine! Vă îndemn, stimaţi rectori, să eliminaţi taxele nejustificate pentru studenţi. Dacă este neclar care sunt acele taxe, vă invit pe toţi să vă uitaţi pe site-urile asociaţiilor studenţeşti, ANOSR de exemplu, unde s-au făcut o serie de studii care arată care sunt aceste taxe. Daţi-i afară pe plagiatori! Nu există un furt mai urât decât furtul intelectual pentru că furtul intelectual este un atentat la mintea fiecărui student din România. Exmatriculaţi-i pe studenţii care cumpără lucrări de licenţă sau care vând lucrări de licenţă. Daţi-i afară pe profesorii care le produc. Ei nu fac parte şi nu trebuie să facă parte din comunitatea academică. Ar mai fi multe de spus, dar mă vă voi rezuma la doar două aspecte. Vă rog, prin carta universitară, să eliminaţi nepotismul universitar. Nu pot accepta, nici eu ca ministru, nici românii ca plătitori de taxe, ca statul de funcţii al unei universităţi să semene cu un arbore genealogic. Universităţile bune, universităţile care într-adevăr îşi respectă studenţii, nu acceptă astfel de comportamente. Nu în ultimul rând, vă rog, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să faceţi ordine în finanţe. Să faceţi ordine în finanţele universităţilor, prioritizând investiţiile şi renegociind contractele, pentru că am văzut în vizitele mele în universităţi, investiţii extraordinare. Nişte lucruri cum rar mai vezi chiar şi în Europa Occidentală sau în Statele Unite. Dar, în acelaşi timp, îmi vin în minte cuvintele regelui Ferdinand, din 1923, dacă nu mă înşel, când a inaugurat Universitatea Politehnică din Timişoara. El a spus, atunci, că nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa. Multe universităţi au acum dotări de nivel internaţional şi am văzut şi astăzi astfel de exemple. Este un lucru perfect lăudabil şi pentru care îi felicit din toată inima pe rectori. Acum urmează cea mai grea parte: cea a găsirii resursei umane de calitate. Ştiu! Veţi putea spune că posturile sunt blocate! În curând, ele vor fi deblocate, dar posturile de conferenţiar şi profesor vor fi deblocate doar după ce vom avea acele criterii şi proceduri de promovare, care să ne asigure că templul universităţilor nu mai este pângărit de impostură. Acesta este un angajament ferm pe care îl iau, astăzi, în faţa comunităţii academice din România.
Documente atasate:
|
Utile
Ultimele documente
|