Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Precizări privind plata salariilor cadrelor didactice pentru luna februarie
08.03.2010

Referitor la speculaţiile apărute în mass media pe tema apariţiei unor posibile proteste spontane, cauzate de neplata salariilor cuvenite cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru luna februarie, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, doamna Melania Vergu, precizează următoarele:
„La nivel naţional nu există probleme legate de acordarea drepturilor salariale pentru cadrele didactice aferente lunii februarie. Cheltuielile de personal au fost calculate pe baza noilor costuri standard/elev, direcţiile de finanţe publice judeţene/sectoarelor Municipiului Bucureşti repartizând bugetele, proporţional,  pe trimestre.
În unele judeţe, fondurile repartizate pentru primul trimestru nu au fost suficiente pentru plata integrală a salariilor din cauza a două situaţii diferite. Prima se leagă de achitarea unor sporuri care nu sunt cuprinse în legi şi hotărâri de guvern. Cea de-a doua situaţie a apărut pentru că nu s-a respectat OUG 1/2010, privind încadrarea personalului didactic. Astfel, în judeţele Suceava, Buzău şi Galaţi salariile au fost calculate de inspectorat şi plătite conform Legii 221/2008 şi nu în baza OUG 41/2009, cum ar fi trebuit, ceea ce a însemnat că s-au produs creşteri de 33% ale fondului de salarii. Reamintim faptul că, prin decizii succesive, la începutul lunii februarie, Curtea Constituţională a declarat constituţionale prevederile OUG 31 şi 41/2009, privind salarizarea personalului bugetar ceea ce înseamnă că şcolile care au aprobat o salarizare mai mare decât cea prevăzută în aceste ordonanţe de urgenţă au greşit, au încălcat prevederile legale în vigoare. În ceea ce priveşte judeţul Arad, veniturile salariale se calculează în baza unor decizii judecătoreşti şi nu în baza OUG 41/2009. Acolo unde s-au calculat salariile încălcându-se legile în vigoare, s-au depăşit şi bugetele repartizate. Din păcate, vina aparţine celor care nu se raportează la lege, nu vreunei finanţări deficitare.
Până în prezent, din informaţiile primite din partea Ministerului Finanţelor Publice, din 17 judeţe care au solicitat suplimentarea sumelor din trimestrul I prin diminuarea sumelor din trimestrele III şi IV, 15 au primit aprobare în acest sens".

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult