Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Concursul naţional de dezbateri oratorice „Tinerii dezbat” (1 - 8 aprilie 2009)
27.03.2009

În perioada 1 - 8 aprilie, va fi pilotat în 7 judeţe din ţară, Concursul naţional de dezbateri oratorice „Tinerii dezbat", anunţă Secretarul de Stat Oana Badea.
Concursul este o iniţiativă comună a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Reţelei Naţionale a Tinerilor Rromi, Agenţiei de Dezvoltare Comunitară „Împreună" şi a organizaţiei Roma Intiatives - Open Society Institute Europe. Principalele obiective ale acestei competiţii sunt combaterea prejudecăţilor şi dezvoltarea competenţelor de comunicare în rândul elevilor de liceu, prin implicarea acestora în dezbateri ce vizează problematica romilor.
Concursul naţional de dezbateri oratorice „Tinerii dezbat" va fi pilotat, prin intermediul Inspectoratelor şcolare, în judeţele Constanţa, Iaşi, Dolj, Mureş, Cluj, Timiş şi Mehedinţi. Vor participa, în cadrul competiţiei la nivel judeţean, câte patru licee din reşedinţa de judeţ, pe o schemă de concurs de tipul semifinale - finală. Echipele, formate din câte trei elevi de clasele IX-XI, vor dezbate pe diferite moţiuni dinainte cunoscute. Potrivit calendarului, în perioada 1-7 aprilie au loc semifinalele, urmând ca pe data de 8 aprilie - Ziua Internaţională a Rromilor -, să fie organizată finala în fiecare judeţ. Cele mai bune echipe vor concura, în data de 9 mai, la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de cei patru iniţiatori.
Secretarul de Stat Oana Badea a declarat că îşi doreşte ca aceste dezbateri să contribuie la educarea tinerei generaţii în spiritul valorilor democratice - toleranţa şi egalitatea şanselor. „Cred că putem elimina prejudecăţile de care ne izbim zi de zi numai dacă vrem acest lucru. Prin aceste dezbateri nu doar că le stimulăm spiritul critic, ci îi învăţăm să comunice mai bine şi îi ajutăm pe aceşti tineri să cunoască minoritatea rromă pentru ca, la rândul lor, să lupte împotriva discriminării acestei minorităţi", a precizat Oana Badea.
Demnitarul a adăugat că pentru anul şcolar 2009-2010, va depune toate eforturile pentru extinderea concursului la nivelul întregii ţări, în aşa fel încât la competiţie să poată participa elevii de la toate liceele.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult