Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Şase medalii pentru olimpicii români, la Balcaniada de Matematică pentru seniori, ediţia 2016
10.05.2016
Lotul olimpic de matematică al României şi-a trecut în palmares 6 medalii (două medalii de aur, două medalii de argint şi două medalii de bronz) la a XXXIII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, desfăşurată în perioada 5-9 mai, la Tirana. În clasamentul pe medalii, elevii români s-au clasat pe locul al doilea. Medaliile de aur au fost cucerite de Mircea Ciprian Bonciocat (Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti), care a obţinut şi punctajul maxim, şi Teodor-Andrei Andronache (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Medaliile de argint au revenit lui Tudor Plopeanu (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Ovidiu Neculai Avădanei (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi). Raluca-Ioana Cobzaru şi Alexandru Pascadi, ambii elevi la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti, au fost medaliaţi cu bronz. Lotul României a fost coordonat de conf. dr. Cătălin Gherghe (Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Matematică şi Informatică), prof. Marius Mîinea (Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” Găeşti) şi lector univ. dr. Mihai Chiş (Universitatea de Vest din Timişoara) - observator în juriul olimpiadei. La ediţia 2016 a Olimpiadei Balcanice (competiţie de nivel regional) au participat echipe din 19 ţări (11 cu statut permanent şi 8 cu statut de invitat). Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare, fiecare stat participant, cu excepţia celui organizator, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din maximum 6 elevi din învăţământul liceal, a căror vârstă nu depăşeşte 20 de ani la data desfăşurării competiţiei. Probele presupun rezolvarea individuală a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră, pe durata a patru ore şi treizeci de minute. BIROUL DE COMUNICARE |
Utile
Ultimele documente
|