Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Sesiune de informare privind proiectul JOBS (Job Orientation training for Businesses and Schools) pentru inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov
14.12.2015

După ce a fost implementat, la nivel naţional, în 133 de şcoli, cu implicarea a peste 400 de profesori şi pentru 3.600 de elevi, Proiectul JOBS (Job Orientation training for Businesses and Schools/Orientare profesională - Instruire în întreprinderi şi şcoli) va fi prezentat reprezentanţilor mediului educaţiei şi al pieţei muncii din Bucureşti şi Ilfov.

În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT), Universitatea din Bucureşti şi echipa de management a proiectului organizează marţi, 15 decembrie, ora 11:00, la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kreţulescu" din Capitală, o sesiune de informare privind implementarea acestui proiect. Prezentarea are ca public-ţintă reprezentanţii inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ, Caselor Corpului Didactic şi ai Comitetelor Locale de dezvoltare a parteneriatului social în formarea profesională din Bucureşti şi Ilfov. Cu această ocazie, proiectul va fi promovat în vederea organizării ulterioare a selecţiei unităţilor de învăţământ care vor participa în anul şcolar 2016-2017.

Proiectul JOBS se va desfăşura în Bucureşti şi judeţul Ilfov, începând cu anul şcolar 2016-2017, fiind iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împreună cu Institutul pentru Proiecte Internaţionale în Educaţie (IPE) din cadrul Universităţii Pedagogice din Zurich (PHZH) şi dezvoltat cu sprijinul CNDIPT şi al Universităţii din Bucureşti. Finanţarea este asigurată prin Programul de cooperare româno-elveţian şi cofinanţat de Guvernul României prin Ministerul Educaţiei.

Obiectivul JOBS este pregătirea elevilor din ultimii ani de gimnaziu şi din primii ani de învăţământ tehnic şi profesional pentru alegerea viitoarei profesii sau orientarea către studii academice. JOBS este unul dintre cele mai importante proiecte educaţionale care vizează orientarea profesională şi în carieră a tinerilor şi îşi propune să genereze o schimbare esenţială în învăţământul românesc prin metoda de predare - învăţare bazată pe sarcini şi prin implicarea activă a elevilor, profesorilor şi a mediului de afaceri pentru cunoaşterea reală a mediului economic actual şi pentru a crea experienţe necesare de învăţare pentru tineri.

Detalii suplimentare pot fi obţinute pe pagina web a proiectului:www.jobsproject.ro.


Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult