Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
România lansează un proiect pentru a crește șansele elevilor de a trece cu succes în învățământul terțiar
03.12.2015

Joi, 3 decembrie, Guvernul României împreună cu Banca Mondială au lansat oficial Proiectul privind Învățământul Secundar din România (ROSE), în cadrul unei conferințe ce a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I". Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Mondială, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice până în anul 2022. Acesta va sprijini 80% dintre liceele de stat și 85% dintre facultățile din România, pentru a răspunde problemelor care împiedică tranziția elevilor de la învățământul secundar superior la învățământul terțiar, precum și finalizarea primului an de facultate.

Proiectul ROSE este inovator, deoarece pune împreună provocările cu care se confruntă atât sistemul preuniversitar, cât și sistemul de învățământ superior din România, în contextul mai larg al accesului, calității și echității. În fiecare an, un număr semnificativ de elevi români se confruntă cu probleme în ceea ce privește tranziția la învățământul terțiar, iar sprijinul acordat acestor elevi reprezintă una dintre prioritățile Guvernului României. Angajamentul ministerului de a crește ratele de tranziție și retenție trebuie să fie însoțit de un demers continuu, dincolo de mandatele miniștrilor, astfel încât să se obțină impactul dorit", a declarat Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Știintifice.

În cadrul conferinței au fost diseminate informații privind proiectul către factori cheie din sistemul de învățământ, respectiv reprezentanți ai instituțiilor de învățământ publice, ai administrației și societății civile. O parte dintre aceștia vor beneficia în mod direct de granturi și de alte forme de sprijin acordate prin ROSE. În cadrul conferinței, la care au participat ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Dl. Adrian Curaj, Ministrul Finanțelor Publice, Dna. Anca Paliu Dragu, World Bank Senior Director for Education Global Practice, Dna. Claudia Costin, World Bank Practice Manager, Dl. Cristian Aedo, World Bank Country Manager for Romania and Hungary, Dna. Elisabetta Capannelli, au fost discutate totodată provocările și oportunitățile pe care le are România în sectorul educației.

Banca Mondială a sprijinit sectorul de educație din România încă de la începutul anilor 90 investind peste 235 de milioane de euro și furnizând asistență tehnică importantă. Am observat îmbunătățiri semnificative până în momentul de față, iar acest lucru dovedește importanța educației atât pentru Guvern cât și pentru Banca Mondială", a declarat Elisabetta Capannelli, World Bank Country Manager for România and Hungary. „Cu toate acestea, în anul școlar 2011/12 au fost aproximativ 100.000 de tineri fără perspectiva de a trece către învățământul terțiar, reprezentând un procent de 50% dintre elevii înmatriculați în ultimul an de liceu, și aproape 20.000 de studenți au abandonat studiile în primul an de facultate. Astăzi, lansăm un nou proiect, ROSE, pentru a contribui la soluționarea acestor aspecte. Este cel mai mare proiect al Băncii Mondiale în Europa și Asia Centrală în domeniul educației. Suntem mândri de angajamentul românilor de a îmbunătăți tranziția către învățământul superior, retenția studenților în primul an de facultate și calitatea sistemului de învățământ", a conchis Elisabetta Capannelli, World Bank Country Manager for România and Hungary.

ROSE oferă sprijin în abordarea atât a factorilor academici, cât și a factorilor personali ce conduc la abandonul școlar al elevilor sau studenților prin activități remediale, tutorat, consiliere, activități extracuriculare, activități de practică, programe de tip școală de vară și centre de învățare. Printre beneficiari se află elevii din liceele de stat cu performanțe scăzute și studenții din primul an de studii, cât și personalul din aceste instituții de învățământ. În plus, proiectul sprijină intervenții la nivel de sistem, în învățământul secundar superior, inclusiv prin revizuirea programelor școlare, asigurarea formării profesorilor și revizuirea sistemului de evaluare al elevilor.

Guvernul României și Banca Mondială se așteaptă ca până la finalul implementării proiectului ROSE, de rezultatele acestuia să beneficieze 1,6 milioane de elevi din 1.160 de licee identificate ca având „performanțe scăzute" și studenți din 300 de facultăți ce se confruntă cu riscul de abandon în primul an. Grupurile vulnerabile și marginalizate sunt o prioritate pentru proiect. Sărăcia extremă și alte dezavantaje socio-economice reprezintă constrângeri majore în tranziția către învățământul terțiar și dobândirea de competențe de nivel superior, esențiale pentru succesul pe piața muncii sau pentru atingerea unui nivel mai ridicat de educație.

Ca parte a angajamentului Băncii Mondiale în România, Proiectul ROSE completează un program mai mare ce sprijină Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice în atingerea țintelor UE 2020, și în implementarea programului UE 2014-2020 în sectorul de educație.

Contacte Banca Mondială

În Bruxelles: Anna Kowalczyk, +1 (202) 2909281, [email protected]

În București: Ioana Irimia, +4021 2010 322, [email protected]

BIROUL DE PRESĂ

[credit foto: Agerpres]

Documente atasate:


Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult