«Stimați membri ai corpului didactic,

Dragi elevi,

Stimați părinți,

Sunt deja 21 ani de când, în 1994, UNESCO atribuia zilei de 5 octombrie o semnificație pe cât de nobilă, pe atât de necesară, incluzând-o în calendarul evenimentelor internaționale ca ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI. Numărul ţărilor care îi acordă acestei  zile de început de octombrie însemnătatea cuvenită, recunoscând rolul fundamental pe care EDUCAȚIA îl ocupă în viața societății, este în continuă creștere. Ziua de 5 octombrie este o zi menită a pune în valoare rolul și devenirea socială ale școlii contemporane, cu tot ceea ce înseamnă ea: proces educațional propriu-zis, premize educaționale, rezultate ale educație (convertite, nu de puține ori, în performanță), resurse umane implicate ca actanți (performeri și beneficiari). Se cuvine a încerca să ne raportăm într-o asemenea zi la principii și valori, la mecanisme de învățare, la cunoaștere  și devenire, independent de  toate convulsiile sociale care impietează cotidian asupra educației.

Omenirea parcurge o perioadă dificilă sub aspect social și economic, cu numeroase convulsii, mergând până la conflicte armate distructive, bulversând legitățile firești. Este însă o perioadă generoasă în provocări științifice. Educația nu reprezintă o sumă de acte, ci un proces coerent, cu legități proprii, dar puternic ancorat în realitate, un proces pe care nu l-au întrerupt nici evenimentele grave ale istoriei. Educația nu este și nu trebuie să fie apanajul exclusiv al școlii, după cum școala nu trebuie percepută ca o entitate suficientă sieși, ci ca parte integrantă a societății, ca nucleu al devenirii unei comunități. Prezentul impune tot mai acut necesitatea construcţiei solide a unui sistem educaţional care să îi permită subiectului educaţiei, copilul, să îşi dezvolte abilităţi de viaţă şi să îşi  consolideze competenţe fundamentale. Nu poţi să înveţi ceva pe cineva. Poţi doar să-l ajuţi să găsească răspunsul în el însuşi, spunea, în urmă cu secole, Galileo Galilei, anticipând contemporanul a învăţa să înveţi. Principiul de bază al educației contemporane este acela al parteneriatului. Implicată activ în procesele evolutive ale societății cunoaşterii, şcoala este elementul de referință al relației parteneriale de tip educațional, rolul său fiind de aforma şi de a consolida competenţe, nu de a oferi, ca odinioară, informaţie ştiinţifică. Forma educațională a prezentului este subsumată ideii de proiect.

Educația însăși este un proiect amplu, un proiect care încearcă să răspundă exigențelor timpului social care îl asumă. Şcoala din România, ca, de altfel, orice altă şcoală din Europa, se află în pragul unei perioade de redefinire a propriului rol educaţional, nemaiputând face faţă singură problemelor şi provocărilor sociale actuale. Astfel, este iminentă implicarea sa într-o relaţie partenerială al cărei scop îl constituie, fireşte, educaţia copiilor.

Orice demers în plan educaţional trebuie să aibă în centru copilul. Fără el, profesorul nu ar fi profesor, şcoala nu ar fi şcoală şi lumea ar fi lipsită de înţelesuri. Pe de altă parte, în spatele imaginii copilului se presupune întotdeauna imaginea părinţilor. Cele două imagini, copil şi părinte, formează un tot ce interacţionează cu şcoala.

Percepută ca un spaţiu al dialogului, şcoala modernă trebuie să îi implice deopotrivă  pe elevi, pe profesori și pe părinţi într-o structură socială cunoscută în unele state ca ocomunitate educaţională.

Formula şcolii deschise, ca efect al unei societăţi deschise, va fi formula viabilă în viitorul imediat al şcolii româneşti. Trebuie să fim conştienţi însă că, dacă ne dorim o şcoală deschisă, accesibilă tuturor, trebuie să fim şi noi toţi, actori principali sau secundari ai scenei educaţionale, în strânsă legătură şi cu maximă deschidere faţă de şcoală. 

Închei prin a-mi exprima recunoștința și respectul pentru munca înnobilată în artă- arta devenirii unui copil prin instruire și educare-, pentru eforturile făcute de domniile voastre, dragi dascăli, pentru asigurarea unei educații de calitate în România, convins fiind că implicarea de care ați dat și veți da dovadă în procesul educațional așează școala pe o traiectorie pe care, ca revizor școlar, Mihai Eminescu i-o desena prin cuvinte încă din 1875: „...şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregii individualităţi a omului; elevul nu e un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine sub care geme, ci un om care exercită toate puterile proprii ale inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte până-n gradul cel mai mare aparatul fizic, fie-n vigoare, fie-n îndemânare.”

La mulți ani!»

Sorin Mihai Cîmpeanu,

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice