Conform HG nr 1401 din 18 noiembrie 2009 se înfiinţează Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, specializat în evaluarea educaţională, în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare(C.N.E.E.) preia activitatea de evaluare de la Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care se desfiinţează.
Scopul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare este realizarea şi coordonarea sistemului naţional de evaluare şi examinare în învăţământul preuniversitar şi coordonarea evaluării manualelor şcolare.
C.N.E.E are următoarele atribuţii:
a) asigură coordonarea ştiinţifică şi profesională a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen/concurs/olimpiade;
b) elaborează, împreună cu direcţiile specializate din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar, pe care le supune aprobării ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;
c) efectuează expertize şi sondaje de evaluare a rezultatelor şcolare şi a eficienţei învăţământului, furnizând ministerului un feed-back sistematic şi operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activităţii în învăţământul preuniversitar;
d) elaborează, în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naţionale, la etapele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şi concursurilor, evidenţiind oportunitatea adoptării de către ministrul educaţiei, cercetării şi inovării a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătăţirea performanţelor şcolare;
e) organizează un sistem de evidenţă a rezultatelor examenelor naţionale, olimpiadelor şi concursurilor pentru elevi, precum şi a rezultatelor şcolare înregistrate la finalul unor cicluri de învăţământ/curriculare, în funcţie de profilurile de formare, în vederea cercetării dinamicii acestora;
f) acordă sprijin tehnic şi de specialitate în realizarea unor acţiuni de evaluare întreprinse de minister, inspectorate şcolare, unităţi de învăţământ;
g) elaborează şi realizează programe de proiectare a unor teste standardizate pentru principalele discipline/module şcolare, în funcţie de nivelurile educaţionale sau de ciclurile curriculare;
h) organizează programe de pregătire a membrilor comisiilor de examen, a examinatorilor şi a altor persoane implicate în desfăşurarea examenelor şi sprijină acţiunile de perfecţionare a personalului didactic în realizarea proceselor de evaluare curentă a progresului şcolar;
i) desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul evaluării educaţionale;
j) propune conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării iniţierea unor proiecte de acte normative care fac referire la evaluarea de proces şi performanţa în învăţământul preuniversitar;
k) participă la proiecte şi la programe naţionale şi internaţionale în domeniul evaluării în învăţământul preuniversitar;
l) constituie şi coordonează activitatea unor grupuri de lucru compuse din specialişti şi din cadre didactice cu experienţă, în scopul construirii şi actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare;
m) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, şi activitatea centrelor de excelenţă regionale/judeţene;
n) realizează expertize şi sondaje în unităţile de învăţământ cu privire la procesul de alegere şi utilizare a manualelor şcolare;
o) coordonează activitatea de derulare a mecanismelor de
reevaluare a manualelor şcolare, la cererea ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;
p) formează experţi evaluatori de manuale şcolare, prin derularea de programe în acest sens;
q) organizează cadrul general al difuzării manualelor în şcoli;
r) verifică respectarea de către edituri a condiţiilor tehnice de editare a manualelor şcolare.